UPDATE: Legea pensiilor, respinsă de Senat. Ministrul Muncii: „Vom avea majoritate la Camera Deputaților”
Legea pensiilor, o prioritate a PSD, a fost respinsă de Senat, prima cameră sesizată. Motivul: actul normativ a obținut doar 65 de voturi „pentru”, față de 68 câte avea nevoie. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că situația va fi remediată la Camera Deputaților. „Vom Avea majoritate la Cameră”, a spus el.
Legea privind sistemul public de pensii nu a întrunit, miercuri în plenul Senatului, numărul necesar de voturi pentru a trece. Legea a fost reexaminată ca urmare a deciziei de neconstituționalitate a CCR.
Consultă aici raportul comisiei de reexaminare
Astfel, 65 de senatori de la PSD-ALDE și UDMR au votat „pentru”, 22 (de la PNL și USR) s-au abținut, numărul necesar pentru trecerea legii în Senat fiind de 68.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, i-a asigurat însă pe români că în Camera Deputaților proiectul va fi aprobat, el susținând că legea este „bună” pentru pensionarii din România.
„Ne pune bețe-n roate majorării pensiilor pentru părinții și bunicii noștri și, în general, majorărilor de venituri. Ce am spus noi, alianța austerității, se dovedește că își merită cuvântul. Eu îi asigur pe români și pe pensionari că noi, la Cameră, cu siguranță vom aproba, vom dezbate această lege. (…) Este o lege bună pentru pensionarii acestei țări”, a declarat ministrul Muncii
El a mai susținutcă pensionarii nu vor fi afectați „sub nicio formă”, dar va fi afectată cu siguranță munca de la casele de pensii. Întrebat dacă vor exista bani la buget pentru pensii, ministrul Muncii a răspuns: „Vom face în așa fel încât să fie bani”.
Viorica Dăncilă a fost întrebată, miercuri dimineață, dacă legea pensiilor se poate aplica din 2021 sau este nevoie de modificarea calendarului pentru intrarea ei în vigoare, premierul precizând: „De ce nu? Vedem, reluăm totul, ne uităm cu foarte multă atenţie, astfel încât să luăm cele mai bune decizii”. Ea a anunțat să miercuri se va întâlni cu reprezentanții pensionarilor pentru a discuta despre Legea pensiilor, dar discuțiile vor fi politice.
Curtea Constituţională a admis parţial, pe 13 martie, sesizarea PNL şi USR referitoare la Legea privind sistemul public de pensii.