UPDATE Marea Britanie: Patru morți și un rănit în urma unei explozii la o uzină de tratare a apei de lângă Bristol

O amplă explozie produsă la un depozit din apropiere de orașul englez Bristol s-a soldat cu mai multe victime, a informat joi o purtătoare de cuvânt a serviciului de pompieri, relatează Reuters.
Departamentul de pompieri anunțase anterior pe Twitter că a fost solicitat să intervină la un incident în Avonmouth, sud-vestul Angliei, unde ar fi avut loc o explozie de amploare.
„Putem confirma că sunt numeroase victime la fața locului”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Serviciilor de Pompieri și Salvare din Avon, menționând că este vorba de persoane grav rănite.
„Este o situație în desfășurare”, a completat ea.
Explozia a avut loc la o stație de tratare a apelor reziduale de lângă orașul Bristol, a mai precizat purtătoarea de cuvânt.
Pe lângă pompieri, la fața locului au fost de asemenea mobilizate serviciile de ambulanță și poliția.
UPDATE: Patru persoane și-au pierdut viața, o a cincea este rănită
Patru persoane au murit şi o alta este rănită în urma exploziei de la uzina de tratare a apei de lângă Bristol, informează cotidianul The Times, citat de Reuters.
„Patru morţi şi un rănit în explozia de la Avonmouth”, a transmis pe Twitter un reporter de la The Times.
Potrivit acestuia, un container cu substanţe chimice de la o stație de tratare a apei reziduale a companiei Wessex Water a explodat, într-un moment în care pe acoperiş se aflau muncitori.