Sari direct la conținut

UPDATE Papa Francisc va veni anul viitor în România, la începutul lunii mai – presă / Vizita nu este confirmată oficial, deocamdată (Biroul de presă al Sfântului Scaun)

Papa Francisc, Foto: Flickr - Aleteia
Papa Francisc, Foto: Flickr - Aleteia

Papa Francis va vizita România și Bulgaria, anul viitor, în primele zile ale lunii mai, scrie corespondentul de la Vatican al publicației periodistadigital.com.

UPDATE 19:50 Biroul de presă al Sfântului Scaun a precizat pentru HotNews.ro că vizita în România nu este confirmată în prezent.

„Cu excepția Panama, în ianuarie, celelalte vizite pentru 2019 sunt în continuare în faza de analiză”, a precizat Biroul de Presă al Sfântului Scaun, la solicitarea HotNews.ro.

UPDATE 16.48 Papa Francisc ar putea vizita în 2019 România, au confirmat vineri pentru Agerpres surse din Arhiepiscopia Romano-Catolică. „E foarte probabil. Noi aşteptăm vizita, care trebuie confirmată. Nu ştim încă data exactă. Va veni, la anul, cândva”, a spus una dintre surse.

Capul Bisericii Catolice va aduce astfel în cele două tări din est un important mesaj de deschidere ecunemică, scrie periodistadigital.com, care adaugă că procentul de creștini ortodocși din România și Bulgaria este de 87%, respectiv 82%.

Capul Bisericii Catolice va aduce astfel în cele două tări din est un important mesaj de deschidere ecunemică, scrie publicația citată, care adaugă că procentul de creștini ortodocși din România și Bulgaria este de 87%, respectiv 82%.

Data nu este confirmată, dar vizita ar trebui ar trebui să aibă loc în primele două săptămâni ale lunii, înainte ca papa să-i primească al Roma pe episcopii argentinieni. Nu se știe nici unde va veni Papa Francisc, dar se vehiculează că va ajunge la Sofia, Plovdiv și București.

În România s-ar pregăti o vizită la catedrala din București și o posibilă slujbă în Parcul Izvor.

Prima vizită a unui Papă în România, o ţară majoritar creştin-ortodoxă, a avut loc în 1999, când Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit la la Bucureşti, între 7 şi 9 mai, cu Patriarhul de atunci al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist.

–––

Viorica Dăncilă a fost primită în luna mai, într-o audiență privată, de Papa Francisc, la Palatul Apostolic din Vatican, premierul transmițându-i că-l așteaptă în România. Dăncilă a susținut ulterior, într-un interviu pentru Antena3, că Papa Francisc i-a confirmat faptul că va veni în țară la începutul anului viitor.

În aceeași zi, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, Francisc Doboș, a spus: ”Când se va stabili vizita Papei Francisc în țara noastră, anunțul acesteia va fi făcut simultan de cele două părți: Statul Vatican și Președinția României.”

Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri, spunea, în octombrie 2017, la Blaj, în cuvântul rostit în fața a peste o mie de credincioși greco-catolici, că Papa Francisc le cunoaște „dorul arzător’ de a-i putea îmbrățișa pe aceste meleaguri și că ‘speră să sosească ziua în care acest dor să se împlinească’.

De asemenea, în mai 2017, Klaus Iohannis spunea că este bucuros de semnalele pozitive transmise de Papa Francis în privința unei vizite în România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro