Sari direct la conținut

UPDATE Perchezitii la Spitalul Fundeni si in alte 25 de locuri. Sunt vizati medici care ar fi emis retete false. In locuinta unui medic au fost gasiti 100.000 de euro, 140.000 de dolari si 250.000 de lei

HotNews.ro

Procurorii si politistii fac, marti dimineata, 26 de perchezitii in Bucuresti, Sibiu, Dolj si Ilfov, printre care si la Spitalul Fundeni, fiind vizati 13 medici si farmacisti suspectati ca au emis retete false pentru bolnavii de cancer, prejudiciul fiind de 3,5 milioane de euro, scrie Mediafax. Trei medici de la Sectia Hematologie a Institutului Clinic Fundeni sunt vizati in dosar.

UPDATE Parchetul Tribunalului Bucuresti: Trei medici au emis 1100 retete false, un lant de farmacii le-a decontat fraudulos la Casa de Asigurari de Sanatate

Sursele citate de Mediafax au precizat ca este vorba de medicii Otilia Georgescu, Emilia Niculescu-Mizil si Aristica Poenaru, de la Sectia Hematologie a Institutului Clinic Fundeni.

Medicul Otilia Georgescu este de fata la perchezitia care are loc la Institutul Fundeni, iar in cazul dr. Emilia Niculescu-Mizil, anchetatorii fac o perchezitie la o adresa din Sectorul 2 al Capitalei, potrivit surselor citate.

Managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban, a declarat pentru Mediafax ca anchetatorii au venit marti dimineata, in jurul orei 06.00, la unitatea sanitara, acestia controland trei cabinete ale unor medici de la Sectia Hematologie.

Carmen Orban a precizat ca deocamdata nu stie despre ce este vorba, asteptand ca anchetatorii sa ii dea mai multe date la finalul perchezitiei. Ea a mai spus ca nu stie ce medici de la Institutul Clinic Fundeni ar fi vizati in aceasta ancheta si pentru ce fapte.

Surse din randul anchetatorilor au mai declarat, pentru Mediafax, ca in aceasta cauza va fi audiat si reprezentantul farmaciilor Reteta, Iuliana Ilincea.

Totodata, la sediul Politiei Capitalei urmeaza sa fie aduse de la Sibiu pentru audieri mai multe persoane.

Perchezitiile au loc intr-un dosar penal in care se fac cercetari cu privire la comiterea infractiunilor de inselaciune, fals intelectual, fals material in inscrisuri oficiale, evaziune fsicala, spalare de bani, dare si luare de mita, in domeniul medicamentelor.

„Dosarul penal aflat in instrumentarea Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, vizeaza intocmirea de retete false in domeniile oncologic si hematologic care au fost decontate prin CASMB”, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Romane.

  • Anchetatorii fac marti, in acest dosar, 19 perchezitii in Bucuresti, cate trei in judete Sibiu si Ilfov, precum si una in Dolj, la locuintele unor persoane si la sediile unor persoane jurdice.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, ca sunt facute perchezitii si la Spitalul Fundeni si la lantul de farmacii Reteta. La farmacii sunt verificate peste o mie de retete decontate, in valoare de aproximativ 7,5 milioane de lei, si facturi fiscale. Reprezentantii acestora sunt suspectati ca ar fi efectuat achizitii fictive de la firme fantoma si fara a avea autorizatie de distributie de la Agentia Nationala a Medicamentului, fiind vorba despre medicamente in domeniul oncologic si hematologic.

Anchetatorii vor pune in executare 13 mandate de aducere, persoanele vizate urmand sa fie duse la sediul Politiei Capitalei, unde vor fi audiate de catre un colectiv de politisti si cinci procurori.

Potrivit unor surse judiciare, printre persoanele care vor fi audiate sunt si medici si farmacisti.

Prejudiciul estimat pana in prezent in aceasta cauza se ridica la 3.500.000 de euro, a precizat Politia Romana.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, la una dintre perchezitii, in locuinta unui medic a fost gasita suma de 100.000 de euro, 140.000 de dolari si 250.000 de lei, in timp ce la o farmacista au fost gasiti 100.000 de lei si peste 23.000 de euro.

Peste 100 de politisti de la Politia Capitalei, precum si de la IPJ Sibiu sunt angrenati in actiune, actiunea fiind facuta cu sprijinul de specialitate al SRI.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro