UPDATE Peste 630 de posturi din teatre si muzee vor fi desfiintate
Guvernul a aprobat, miercuri, o hotarare privind desfiintarea a 638 de posturi din teatre si muzee si alte institutii subordonate Ministerului Culturii. Dintre posturile desfiintate, 70 sunt de la institutiile integral finantate de la bugetul de stat, 15 de la institutiile integral finantate din venituri proprii si 553 posturi de la institutiile cu dubla finantare, a declarat ministrul culturii, Kelemen Hunor, la finalul sedintei Executivului.
Kelemen Hunor a precizat ca deciziile au fost luate dupa consultarea sindicatelor si a managerilor structurilor afectate de aceste reduceri de personal. Prin ordin al ministrului Culturii, si la propunerea directorilor generali/directorilor – dupa caz -, vor fi aprobate numarul de posturi, regulamentele de organizare si functionare si structurile organizatorice ale institutiilor care fac obiectul reorganizarii, prin reducere de posturi.
„Vom discuta in continuare cu managerii teatrelor, muzeelor si cu sindicatele, asa cum am facut si pana acuma. Saptamana trecuta am avut o intalnire cu sindicatele de la Opera Romana, acum doua saptamani – cu sindicatele de la Cluj. Vreau sa infirm ceea ce a aparut astazi in presa; nu este adevarat ca nu am avut dialog social, ca nu am avut dialog cu partenerii din institutiile publice. Am avut intalniri incepand din august, cu toti directorii din subordine”, a precizat ministrul Culturii.
Totodata, Kelemen Hunor a anuntat ca Ministerul Culturii va prelua de la Consiliul Judetean Constanta Teatrul National de Opera si Balet „Oleg Danovski”, preluand totodata si personalul acestuia – 141 de angajati. Prin preluarea acestei institutii, Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National va avea in total 5780 de posturi integral finantate de la bugetul de stat.
Ministrul Culturii a mai declarat ca din structura Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National va fi eliminat un post de secretar de stat, care este in acest moment vacant.