Sari direct la conținut

UPDATE VIDEO Muntenegru, invitat sa intre in NATO. Stoltenberg: Acesta este inceputul unei foarte frumoase aliante. Rusia anunta ca va anula proiectele pe care le are cu Muntenegru

HotNews.ro
NATO, Foto: NATO
NATO, Foto: NATO

Ministrii de externe din tarile organizatiei Tratatului Nord-Atlantic au invitat miercuri Muntenegru sa se alature Aliantei, deschizand astfel calea pentru fosta tara comunista sa devina al 29-lea membru NATO, informeaza Reuters. Imediat dupa anunt, Moscova a amenintat cu represalii pentru continua extindere a NATO spre est.

„Felicitam Muntenegru”, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg in aplauzele ministrilor de externe, reuniti la sediul Aliantei din Bruxelles.

„Acesta este inceputul unei foarte frumoase aliante”, a adaugat Stoltenberg.

Marti, o sursa diplomatica declarase AFP ca aderarea va deveni efectiva in „cel mult un an si jumatate”, dupa o faza de negocieri si dupa ratificarea documentului de catre cele 28 de parlamente nationale ale tarilor membre.

Dupa separarea de Serbia si proclamarea independentei in 2006, Muntenegru, un stat cu 620.000 de locuitori, s-a angajat intr-un proces de apropiere de NATO. Demersul sau a primit recent sprijinul SUA, coloana vertebrala a organizatiei.

Alte doua state din regiune, Croatia si Albania, sunt cei mai noi membri ai NATO, la care au aderat in 2009.

Diplomati NATO au declarat Reuters ca decizia de a invita statul de la Adriatica este un mesaj catre Rusia ca Moscova nu are drept de veto in privinta extinderii NATO, chiar daca aderarea Georgiei a fost complicata de razboiul din 2008 cu Rusia.

Moscova ameninta

Rusia va anula proiectele comune cu Muntenegru daca aceasta tara se alatura NATO, a declarat un senator rus, potrivit RIA Novosti, citata de Reuters.

Viktor Ozerov, seful comitetului pentru aparare si siguranta sin Consiliul Federatiei Ruse, a spus ca vor fi anulate inclusiv proiectele din domeniul militar.

Continua extindere a NATO catre est va atrage masuri de represalii din partea Rusiei, a declarat miercuri si purtatorul de cuvant al Kremlinului.

Moscova se opune oricarei largiri NATO in fostele tari comuniste din estul si sud-estul Europei.

Ministrul de externe rus, Sergei Lavrov, a spus in septembrie 2014 ca orice expansiune a NATO este „o greseala, chiar o provocare”.

In declaratiile date atunci publicatiilor rusesti e a calificat politica usilor deschise aplicat de NATO ca „iresponsbila”.

Dupa ce Albania si Croatia s-au alaturat NATO in 2009, Serbia, cel mai apropiat aliat al Rusiei din Balcani a ramas singura tara ce nu incearca sa devina membru ala Aliantei.

MAE: S-a luat nota de progresele facute de Bosnia si Hertegovina, Georgia si Macedonia

In reuniunea speciala de miercuri de la Bruxelles, pe langa invitatia adresata Muntenegrului, statele NATO au adoptat o declaratie privind politica „usilor deschise” si au luat nota de progresele inregistrate de celelalte trei state – Bosnia si Hertegovina, Georgia si Macedonia – in procesul de pregatire pentru aderare, fiind incurajate sa continue eforturile in aceasta directie, se arata intr-un comunicat al MAE.

Declaratia precizeaza ca o noua evaluare a evolutiilor inregistrate de cele trei tari va fi realizata inainte de summitul NATO de la Varsovia.

Ministrul afacerilor externe Lazar Comanescu l-a felicitat pe omologul muntenegrean, Igor Luksic si pe ministrul apararii, Milica Pejanovic Durisic, pentru succesul inregistrat si a evocat sprijinul constant oferit de Romania pentru aderarea la NATO.

Ministrul roman a afirmat ca obtinerea invitatiei de aderare reprezinta o recunoastere a progreselor realizate in adoptarea si implementarea agendei de reforme interne.

Seful diplomatiei romane a subliniat ca, din perspectiva Romaniei, aderarea Muntenegrului la Alianta Nord-Atlantica va aduce o valoare adaugata atat pentru securitatea euro-atlantica, cat si pentru stabilizarea regiunii Balcanilor de Vest.

Ministrul Lazar Comanescu a subliniat ca decizia Aliata demonstreaza, inca o data, succesul procesului de extindere a NATO, mai transmite MAE.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro