Sari direct la conținut

Ursula von der Leyen nu exclude prelungirea perioadei de tranziție post-Brexit

HotNews.ro
Ursula von der Leyen, Foto: Parlamentul European
Ursula von der Leyen, Foto: Parlamentul European

​Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat joi că se îndoiește că Marea Britanie și celelalte 27 de state UE vor avea suficient timp pentru a ajunge la un acord privind relațiile viitoare până la finalul anului și s-a pronunțat în favoarea prelungirii duratei tranziției în cadrul unui interviu acordat ziarului Les Echos, potrivit Mediafax.

„Sunt foarte îngrijorată de timpul limitat pe care îl avem. Nu este vorba doar de negocierea unui acord privind comerțul liber, ci și de multe alte lucruri”, a declarat aceasta în cadrul interviului.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este programată pentru 31 ianuarie, după care va începe o perioadă de tranziție care va dura până pe 31 decembrie 2020, perioadă care ar trebui să le permită celor două părți să cadă de acord asupra condițiilor viitoarei lor relații.

Între timp, legislația europeană va continua să se aplice în Marea Britanie. După succesul înregistrat în alegerile parlamentare, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunțat că exclude prelungirea acestei perioade de tranziție. Cu toate acestea, Ursula von der Leyen a declarat că se îndoiește că acest calendar va putea fi respectat.

„Mi se pare că, de ambele părți, ar trebui să ne întrebăm dacă toate aceste negocieri sunt posibile într-un timp atât de scurt. Cred că ar fi rezonabil să facem un bilanț la jumătatea anului și, dacă este necesar, să acceptăm o prelungire a perioadei de tranziție”, a spus aceasta.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro