USR: Reţelele infracţionale din spitale nu pot fi destructurate fără o lege a avertizorului de integritate funcţională
USR susţine că „reţelele infracţionale din spitale”, precum cea a medicilor care luau dispozitive cardiace de la persoane decedate şi le montau unor pacienţi, nu pot fi destructurate fără o lege „funcţională” a avertizorului de integritate.
„E important ca cei care văd aşa ceva să poată denunţa fără teama repercusiunilor, fără să fie persecutaţi sau să îşi piardă locul de muncă. E important să oferim protecţie celor care vor să îşi asaneze instituţia de astfel de mizerii, celor care au verticalitate şi îşi respectă menirea şi profesia. În spitale, în şcoli, în primării sau în orice altă instituţie unde lucrurile scapă de sub control. Statul de drept are nevoie de un parteneriat onest cu cetăţeanul. Aceste focare de corupţie mizerabilă nu pot fi asanate fără o lege a avertizorului de integritate funcţională”, a transmis medicul Adrian Wiener, deputat USR, potrivit unui comunicat al partidului remis duminică Agerpres
USR a depus vineri o iniţiativă legislativă care să „repare” legea avertizorului de integritate şi să ofere protecţie reală persoanelor care fac denunţuri, în concordanţă cu Directivele europene şi cerinţele din PNRR, şi cere partidelor de la putere să adopte „în procedură de urgenţă” aceste prevederi.
„De corectarea acestei legi depinde şi deblocarea cererii de plată numărul 2 din PNRR, de 2,8 miliarde de euro”, a indicat USR.