Sari direct la conținut

USR va exclude membri de partid condamnați penal în primă instanță

HotNews.ro
USR va exclude membri de partid condamnați penal în primă instanță
Elena Lasconi. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Conducerea USR a votat vineri o propunere de excludere a membrilor care primesc condamnări penale în primă instanță, potrivit unui comunicat de presă transmis de formațiune.

„Astăzi, în ședința de Birou Național al USR, președinta partidului, Elena Lasconi, a propus o rezoluție care stabilește că orice membru USR care este condamnat penal pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, în primă instanță, va fi exclus din partid, dacă nu își va da demisia din USR și din orice funcție publică. Propunerea președintei USR a fost votată de Biroul Național în unanimitate”, se arată în comunicat.

Până în acest moment, statutul USR, la fel ca inițiativa legislativă „Fără Penali în Funcții Publice”, prevedea ca doar după condamnarea penală definitivă un membru USR să piardă această calitate calitate și funcția publică.

„Am propus partidului această schimbare de abordare a integrității și mă bucur că toți colegii mei au votat-o, pentru că așa mi s-a părut corect. Un pas în spate de la primul verdict. Evident, în cazurile în care verdictul final e altul, persoana respectivă poate să revină fără probleme. Sunt primar în funcție, hărțuit constant cu plângeri, știu cât de ușor este să te trezești cu acțiuni în instanță, dar un verdict e un verdict. USR este singurul partid din România care oferă o alternativă onestă la actuala guvernare, care după 35 de ani de la Revoluție poate reforma, pe bune, țara”, a afirmat liderul USR, Elena Lasconi, candidata partidului la alegerile prezidențiale.

Conform USR, decizia a fost votată de toți cei 24 de membri ai Biroului Național și de președinta USR și se aplică de la momentul votului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro