Sari direct la conținut

V de la Victoria. Noul superiaht al lui Putin este reparat într-o țară NATO

HotNews.ro
Vladimir Putin pe un iaht, Foto: Sergei Ilyin/Kremlin Pool / Zuma Press / Profimedia
Vladimir Putin pe un iaht, Foto: Sergei Ilyin/Kremlin Pool / Zuma Press / Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin are un nou superiaht, Victoria, în valoare de peste 50 de milioane de dolari, care se află la un șantier naval din Istanbul de la sfârșitul lunii octombrie, potrivit jurnaliștilor de investigație de la Centrul Dossier, notează The Moscow Times, o publicație independentă desemnată „agent străin” de către Federația Rusă.

Victoria, un superiaht de 71 de metri, care valoarează peste 50 de milioane de dolari, este noua ambarcațiune de lux a liderului de la Kremlin, potrivit jurnaliștilor de investigației.

Conform sursei citate, construcția iahtului a început în 2005 la șantierul naval Sevmash, singurul din Rusia care face submarine cu propulsie nucleară, dar a fost finalizată abia în 2019.

Formal, luxoasa ambarcațiune aparține unui apropiat al lui Putin, miliardarului rus Gennady Timchenko, care se află pe locul 124 în Bloomberg Billionaires Index, ce prezintă top 500 al celor mai bogați oameni din lume.

Oligarhul rus a fost sancționat de către SUA încă din 2014, când peninsula Crimeea a fost anexată ilegal de către Kremlin. Ulterior, Marea Britanie l-a trecut pe lista de sancțiuni, după invazia Ucrainei și recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk.

Șeherazada, iahtul de consolare pentru Putin

Pentru că au fost mari întârzieri în construcția superiahtului, Timchenko a comandat un alt iaht pentru Putin, Șeherazada, de 140 de metri, a declarat o cunoștință a omului de afaceri pentru Centrul Dossier.

În total, Sevmash a construit două iahturi pentru președintele rus, în plus față de Victoria, șantierul naval a făurit și ambarcațiunea Graceful.

Victoria este deținută oficial de Paer și administrată de Fazar-Invest, ambele firme fiind controlate de Timchenko. Fondurile sunt canalizate prin intermediul organizației Vesta, care furnizează, de asemenea, fonduri pentru un proiect al miliardarului care vizează gazul din Uzbekistan.

Superiahtul Victoria este reparat la ora actuală la un șantier naval turcesc, care pregătește nave pentru flota militară a Turciei, țară membră NATO, conform Centrului Dossier.

Victoria ancorează de obicei în portul Soci și ajunge periodic pe coasta Mării Negre, la Capul Idokopas, unde se află palatul lui Putin. În momentul în care ajunge în zonă, nava își oprește sistemul de identificare automată și dispare de pe radar.

Putin are 9 iahturi

Oamenii din anturajul liderului de la Kremlin nu ascund că folosesc luxoasa ambarcațiune.

Jurnaliștii de investigație au descoperit că Nataliei Belugina, fostă sportivă de gimnastică ritmică și coregraf-director al festivalului Alina, care este organizat anual de Alina Kabaeva, fostă gimnastă medaliată olimpică despre care se crede că este mama a cel puțin trei dintre copiii lui Putin.

Chiar și Kabaeva folosește în mod regulat această ambarcațiune, potrivit unei cunoștințe a fostei sportive.

Potrivit jurnaliștilor de investigație, Putin are 9 iahturi.

Jurnaliștii de la Dossier au reușit să convingă un căpitan al unei mici ambarcațiuni să îi ducă la începutul lunii noiembrie, în apropiere de șantierul naval din Istanbul, unde este reparat superiahtul lui Putin.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro