Skip to content

„Vacanță all inclusive”, noul film al lui Smiley și Pavel Bartoș, a apărut cu o surpriză de pe Netflix

Seria de filme de comedie românești lansate în ultimii ani continuă cu „Vacanță all inclusive”, un nou lungmetraj care a intrat în cinematografe vineri, 6 noiembrie. Filmul îi aduce pe Smiley și pe Pavel Bartoș în roluri inedite.

Filmul marchează o nouă colaborare între Smiley și Bartoș, după cea pentru filmele „Crăciun cu Ramon” de anul trecut, o continuare a filmului „Ramon” din 2023. Filmul de anul trecut a atras aproape 125.000 de spectatori în sălile de cinema și, cu încasări de peste 944.000 de lei, a fost în top 10 cele mai de succes filme românești la box office-ul local.

„Vacanța la mare a doi ofițeri antidrog este dată peste cap în momentul în care descoperă un transport misterios eșuat pe plaja Vadu. Inspirat dintr-un fapt real incredibil, filmul este o comedie polițistă intensă și palpitantă, încărcată cu umor și întorsături de situații neașteptate”, afirmă descrierea oficială publicată de Cinemagia pentru noul lor film.

Pavel Bartoş îl interpretează pe Mişu, poliţistul antidrog experimentat care simte că merită mai multă apreciere, iar Smiley este Enzo, partenerul său mai tânăr şi impulsiv. Cei doi au fost și producători pentru „Vacanță all inclusive”.

Din distribuția filmului regizat de Radu Bărbulescu fac parte, de asemenea, Raluca Aprodu, Mihai Călin, Diana Cavallioti și Darko Peric.

Actorul dintr-un popular serial Netflix joacă în filmul „Vacanță all inclusive”

Un nume surpriză în distribuția filmului este cel al actorului sârb Darko Peric. Actorul acum în vârstă de 49 de ani a devenit o figură cunoscută la nivel internațional după ce a interpretat rolul lui Mirko Dragić „Helsinki” în „Casa de papel”, unul dintre serialele-fenomen produse de Netflix.

Peric, a studiat actoria după ce s-a mutat în Spania, însă a urmat studiile universitare și a locuit pentru o perioadă în România, la Timișoara, unde a cunoscut-o pe soția sa Roxana.

„Nu am avut niciodată un plan rigid pentru cariera mea. Am ajuns la actorie în mod natural, din curiozitate. Când aleg un proiect, contează să mă atragă povestea și să-mi placă oamenii cu care lucrez. Nu mă gandesc la carieră ca la un traseu pe care trebuie să-l urmez pas cu pas”, a explicat el într-un interviu publicat zilele trecute de Urban.ro.

„România face parte din povestea mea, iar revenirea aici a avut și o componentă personală. Am venit la 18 ani să studiez medicina veterinară și mă simt legat de Dunăre și de Clisura Dunării. Am filmat pe malul Dunării, așa că m-am întors într-un spațiu familiar. În ultimii ani am revenit în România pentru proiecte, iar ‘Vacanță All Inclusive’ a fost una dintre aceste ocazii”, a mai afirmat acesta.

Peric joacă personajul negativ din „Vacanță all inclusive”.