Vaccinarea anti-Covid în România: Aproape 53.000 de persoane vaccinate în ultima zi, mai mult de jumătate cu a treia doză
52.897 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, iar de la debutul campaniei de imunizare s-a ajuns la un număr de 5.623.598 de persoane vaccinate, 5.434.354 dintre acestea cu schema de două doze, iar 197.048 au făcut și a treia doză.
Astfel, conform informațiilor transmise luni seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate în total 52.897 de doze, dintre care 20.149 ca primă doză, 2.460 ca rapel și 30.288 ca doză booster.
De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 5.623.598 de persoane au fost inoculate cu unul dintre cele patru vaccinuri – Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson – și au fost administrate în total 10.428.307 doze de vaccin.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 30 de reacții adverse, 16 la Pfizer, 1 la Moderna și 13 la Johnson&Johnson. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 17.337 (1,66/1000 doze administrate). Alte 93 de reacții adverse sunt în curs de investigare.
Click pentru a mări
- Vaccinul Pfizer-BioNTech se administrează din data de 27 decembrie 2020
- Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021
- Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021
- Vaccinul Johnson&Johnson se administrează din data de 4 mai 2021 și este în doză unică