Sari direct la conținut

Vaccinarea împotriva COVID-19 cu doza 3 a început. Tot ce știm până acum în 10 întrebări și răspunsuri de la medicul Gindrovel Dumitra

HotNews.ro
Vaccin COVID-19, Foto: Profimedia Images
Vaccin COVID-19, Foto: Profimedia Images

În România a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19, la persoanele care au cel puțin 6 luni de la vaccinarea cu primele două doze. Răspunsurile la 10 întrebări-cheie despre doza 3 sunt oferite de medicul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei și membru al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Dr. Gindrovel Dumitra

1. Cine poate face doza 3 de vaccin împotriva COVID-19?

Orice persoană care, începând cu data de 28 septembrie, împlinește cel puțin 6 luni de la administrarea rapelului (a doua doză de vaccin).

Autoritățile anunțaseră inițial că într-o primă fază se vor putea vaccina doar categoriile considerate la risc – persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice și angajații din domenii expuse unui risc mare de infectare – personal medical și angajații din sistemul de învățământ.

În cele din urmă, s-a decis să se meargă pe ideea primul venit, primul servit: doza 3 de vaccin împotriva COVID-19 va fi administrată tuturor celor care doresc, singura condiție fiind distanța de cel puțin 6 luni de la rapel.

În jur de 1,5 milioane de persoane din categoriile considerate vulnerabile s-ar putea prezenta, într-o primă fază, pentru administrarea dozei 3 de vaccin, având în vedere faptul că până la data de 28 martie – acum 6 luni – s-au vaccinat împotriva COVID-19 aproximativ 1,5 milioane de persoane din categoriile vulnerabile, estimează medicul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei și membru al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

2. Unde se poate face doza 3?

Doza 3 poate fi administrată în orice centru de vaccinare unde sunt administrate vaccinuri Pfizer și Moderna sau în cabinetele medicilor de familie care au primit aceste vaccinuri.

Este foarte probabil ca, pe parcurs, autoritățile să organizeze și caravane sau maratoane de vaccinare pentru doza 3.

3. Când se poate face doza 3?

În orice zi a săptămânii, în orele în care este deschis centrul de vaccinare sau cabinetul medicului de familie și la minimum 6 luni de la vaccinarea cu a doua doză de vaccin (de la rapel).

4. Cu ce vaccin se face doza 3?

Vaccinarea cu doza 3 se face doar cu vaccin pe baza tehnologiei ARN mesager, produs de Pfizer-BioNTech sau Moderna, inclusiv în cazul celor vaccinați inițial cu AstraZeneca.

Având în vedere faptul că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea unei doze suplimentare, deoarece nu s-au împlinit încă 6 luni.

5. Doza 3 se face numai cu programare sau te prezinți direct în centrul de vaccinare?

Doza 3 se poate face în 3 modalități: cu programare la centrul de vaccinare în platforma de programare, prin prezentare directă în centrul de vaccinare sau cu programare la cabinetul medicului de familie.

6. Pot face doza 3 și la medicul de familie?

Da, doza 3 se poate face și în cabinetul medicului de familie. Trebuie să întrebi însă înainte dacă medicul tău de familie administrează vaccin împotriva COVID-19 și dacă are în cabinet unul dintre vaccinurile cu care se face doza 3: Pfizer sau Moderna.

7. Vaccinul împotriva COVID-19 și cel împotriva gripei se pot face în aceeași zi sau la o distanță de timp / la ce distanță?

Vaccinul împotriva COVID-19 și cel împotriva gripei se pot face în aceeași zi, fără niciun fel de problemă, a explicat pentru HotNews.ro Gindrovel Dumitra, medic de familie, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei și membru al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Vaccinurile se pot face fiecare într-o mână sau, în cazul în care, din diferite motive, o persoană dorește să facă ambele vaccinuri în aceeași mână, acest lucru este posibil, cu condiție să se lase o distanță de 3 centimetri între locurile unde este administrat fiecare vaccin, în aceeași mână.

8. Vaccinul împotriva COVID se poate face în aceeași zi sau numai la distanță de timp de alte vaccinuri decât cel gripal?

Și în cazul administrării altor vaccinuri simultan cu cel împotriva COVID-19, regula este aceeași ca și în cazul vaccinului pentru gripă: orice vaccin din Programul Național, precum HPV sau alte vaccinuri, poate fi administrat în aceeași zi cu vaccinul împotriva COVID-19, potrivit medicului Gindrovel Dumitra.

La fel ca în cazul vaccinului împotriva COVID-19 și a celui gripal, și în cazul administrării simultane vaccin COVID-19 + alt vaccin, cele două vaccinuri se pot administra fiecare într-o mână sau ambele în aceeași mână, dar cu păstrarea unei distanțe de 3 centimetri.

9. Cine s-a vaccinat și a trecut și prin boală mai trebuie să facă și doza 3?

Persoanele care s-au vaccinat cu schema completă împotriva COVID-19 (două doze de vaccin) și au trecut deja și prin boală nu trebuie să facă neapărat doza 3, considerându-se că trecerea prin boală oferă și ea imunitate suplimentară, însă, în cazul în care doresc, pot opta și ele pentru administrarea dozei 3, explică medicul Gindrovel Dumitra.

10. Copiii pot face a treia doză de vaccin împotriva COVID-19?

Răspunsul este da, dar numai pentru tinerii care au împlinit 16 ani și au 6 luni de la a doua doză – vaccinarea adolescenților peste 16 ani a început mai devreme și unii dintre ei au împlinit deja 6 luni de la rapel.

În ceea ce privește copiii între 12-15 ani, vaccinarea acestora a început în România pe data de 2 iunie cu Pfizer și pe 2 august cu Moderna, astfel că aceasta nu este deocamdată posibilă. În plus, administrarea unei a 3-a doze de vaccin Pfizer sau Moderna la această categorie de vârstă este în proces de evaluare de către Agenția Europeană a Medicamentului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro