Vaccinarea în România: Peste 16.600 de doze administrate în ultima zi / Aproape 11.300 au fost administrate ca primă doză
HotNews.ro
În ultimele 24 de ore au fost administrate 16.671 de doze de vaccin, dintre care 11.375 ca prima doză și 5.926 ca doza a II-a, a anunțat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. CNCAV mai arată că din cele 11.375 de prime doze, 6.756 au fost vaccinuri Johnson&Johnson care se administrează în doză unică.
De la începutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie 2020 și până acum au fost administrate 9.250.557 de doze unui număr de 4.897.183 de persoane, dintre care 4.740.652 au primit schema completă.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8 reacţii adverse, din care 1 de tip local și 7 de tip general.
Conform CNCAV, 57 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro