Sari direct la conținut

Vaccinul împotriva gripei administrat gratuit în cabinetele medicilor de familie, disponibil începând de săptămâna aceasta

HotNews.ro
Vaccinul împotriva gripei administrat gratuit în cabinetele medicilor de familie, disponibil începând de săptămâna aceasta

​Vaccinul gripal tetravalent administrat gratuit în cabinetele medicilor de familie persoanelor care fac parte din grupele cu risc de îmbolnăvire, în cadrul programului național de vaccinare, este disponibil pentru distribuție în România, începând de săptămâna aceasta. Prima tranșă ajunsă în țara noastră, de aproape 400.000 de doze, va fi distribuită săptămâna aceasta către Direcţiile de Sănătate Publică din țară. De la DSP-uri, vaccinul poate fi accesat de medicii de familie pentru campania de vaccinare.

  • România a avut 2 ani consecutiv epidemie de gripă în sezonul rece

România vine după doi ani consecutivi cu epidemie de gripă în sezonul rece, iar medicii au avertizat că vaccinarea împotriva gripei este mai necesară ca oricând anul acesta, în timpul pandemiei de COVID-19.

Persoanele care fac parte din categoriile considerate cu risc mare de îmbolnăvire – persoane cu vârsta de peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, femei însărcinate – pot beneficia de vaccin gratuit în cabinetul medicului de familie.

Persoanele din afara categoriilor de risc își pot achiziționa vaccinul împotriva gripei contra cost, din farmacii. Având în vedere situația epidemiologică, Ministerul Sănătății recomandă și populației care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziționeze vaccinul în vederea imunizării.

De asemenea, Ministerul Sănătății solicită farmaciilor să se aprovizioneze din timp cu vaccin gripal.

Vaccinul tetravalent este disponibil pentru distribuție în România începând cu această săptămână, asigurând astfel accesul pacienților la vaccinul gripal anual, anunță principalul furnizor de vaccin gripal în licitaţia naţională de anul acesta, Mylan România.

Prima tranșă, de aproape 400.000 de doze, este distribuită săptămâna aceasta către furnizorii de servicii de sănătate (Direcţiile de Sănătate Publică de la nivel naţional) ca parte a programului național de vaccinare, conform acordului cu Ministerul Sănătăţii pentru sezonul 2020-2021. De la Direcțiile de Sănătate Publică, vaccinul poate fi accesat de medicii de familie la timp pentru campania de vaccinare, conform calendarului Ministerului.

Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă față de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cît mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Repartiţia dozelor de vaccin către Direcţiile de Sănătate Publică se va face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuți. Ieri, 14 septembrie 2020, Ministerul Sănătății a început distrubuția primelor 330 000 doze pe care direcţiile de sănătate publică le vor livra cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie și în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populației la risc.

Gripa sezonieră rămâne o problemă gravă de sănătate publică, poate avea forme severe și chiar provoca moartea în rândul categoriilor vulnerabile. Cea mai eficientă modalitate de prevenție este vaccinarea.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea gripală ca o prioritate în efortul de a minimiza riscul excesiv de comorbiditate și mortalitate provocate de boli care pot fi prevenite prin vaccinare.

Vaccinurile împotriva gripei sunt sigure, eficiente și reprezintă principala măsură de prevenție a gripei şi de reducere a impactului epidemiei. Vaccinarea antigripală este în mod special recomandată pentru cei cu risc ridicat de complicații grave provocate de gripă – femei însărcinate, copii cu vârsta între 6 luni și 5 ani, persoane cu afecțiuni cronice, persoane în vârstă și angajaţi în sistemul medical.

  • România, la jumătatea mediei UE la vaccinarea vârstnicilor

România se află la jumătatea mediei Uniunii Europene în ceea ce privește vaccinarea persoanelor vârstnice, printre cele mai expuse categorii la îmbolnăvirea cu virusul gripal, arată datele Eurostat.

În țara noastră, doar 20,8% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani sunt vaccinate împotriva gripei.

Cel mai bine la acest capitol stau Irlanda (68,5%), Olanda (62,7%) și Portugalia (60,8%).

La coada clasamentului se află Slovacia (12,5%), Estonia (10,2%) și Letonia (7,7%).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro