Sari direct la conținut

Val de arestări și milioane de euro confiscate, într-o operațiune amplă împotriva unei celule Hamas din Italia

HotNews.ro
Militant Hamas, Foto: EyePress News / Shutterstock Editorial / Profimedia
Militant Hamas, Foto: EyePress News / Shutterstock Editorial / Profimedia

Autoritățile italiene au efectuat o operațiune amplă împotriva unei presupuse celule teroriste legate de Hamas, arestând nouă persoane acuzate că finanțau mișcarea palestiniană și au trimis bani pentru a sprijini atacuri, transmite Euronews.com.

Operațiunea a fost coordonată de Direcția antimafia din Genova, iar autoritățile au dispus confiscarea unor active în valoare totală de peste 8 milioane de euro.

Investigația a fost lansată după remarcarea unor tranzacții financiare suspecte.

Anchetatorii îi acuză pe suspecți că fac parte din Hamas și finanțează activ organizația. Conform investigației, fondurile erau folosite pentru a sprijini activitățile criminale ale mișcării, inclusiv atacuri împotriva civililor. Se estimează că au fost trimise șapte milioane de euro în Gaza și pe alte teritorii palestiniene pentru a consolida strategia armată a grupării.

Donații deturnate pentru finanțarea aripii militare a Hamas

Autoritățile italiene spun că în centrul schemei se află mai multe asociații, inclusiv ABSPP, o organizație „de solidaritate cu poporul palestinian”, cu sediul în Genova. Mohammad Hannoun, indicat ca figură principală a celulei italiene, este acuzat că a gestionat strângerea de fonduri prin deturnarea a peste 71% din donații către organizații controlate direct de aripa militară a Hamas. Pentru a se sustrage controalelor bancare internaționale, suspecții ar fi constituit noi acronime, cum ar fi asociația „Cupola de Aur”.

La investigație au contribuit și autoritățile din Țările de Jos și Israel, facilitând monitorizarea fluxurilor financiare și interceptarea comunicațiilor. Printre beneficiarii direcți ai fondurilor s-au numărat personalități proeminente precum Osama Alisawi, fost ministru al guvernului Hamas din Gaza. Banii au fost folosiți și pentru a sprijini familiile teroriștilor implicați în atacuri sinucigașe, garantând astfel continuitatea logistică și ideologică a structurii criminale, mai susțin anchetatorii.

Interceptările telefonice și analiza serverelor confiscate la Genova au scos la iveală documente care descriau antrenamentul militar al tinerilor recruți și glorificarea „martirilor”. Unii suspecți au fost identificați în fotografii care îi înfățișau în echipament de luptă cu Brigăzile Al Qassam.

Poliția italiană a spus că „anchetele și faptele care au ieșit la iveală prin intermediul acestora nu pot diminua în niciun fel importanța crimelor comise împotriva populației palestiniene după 7 octombrie 2023 în cursul operațiunilor militare întreprinse de Guvernul Israelului”.

„În același timp, astfel de crime nu pot justifica actele de terorism (inclusiv cele din 7 octombrie 2023) comise de Hamas și organizațiile teroriste legate de aceasta împotriva populației civile și nici nu constituie o circumstanță atenuantă”, mai spun polițiștii italieni.

INTERVIURILE HotNews.ro