Sari direct la conținut

Val de căldură fără precedent în Mexic – 16 zile cu temperaturi de peste 40 C

HotNews.ro
Peisaj mexican, Foto: Shutterstock
Peisaj mexican, Foto: Shutterstock

În Mexic a fost un val de căldură în luna mai, deja atipic, dar unul fără precedent a ținut mai mult de jumătate din luna iunie. Mexicul este un loc obișnuit cu căldura, dar nu și cu temperaturi de 45-48 C la jumătate de iunie.

Acest val de căldură a început pe 11 iunie și se va termina curând, dar este un val de căldură cum Mexicul nu a mai văzut de peste 20 de ani. Maximul a fost pe 25 iunie, când la Hermosillo s-au înregistrat 48 C.

Dat fiind valul de căldură sever, rețeaua electrică nu a făcut față și au fost și orașe unde alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă câteva zile.

Maximele în câteva zile

11 iunie: +41 C Monclova

13 iunie: +44 C Monclova

16 iunie +44 C Hermosillo

19 iunie +45 Nuevo Laredo

21 iunie +46 C Monclova

25 iunie +48 C Hermosillo Airport

(sursa weatheronline.co.uk)

Și nopțile au fost extrem de calde, cu minime ce nu au scăzut sub 27-29 de grade în locurile unde ziua s-au atins 44 – 48 de grade. Nici la peste 2.500 m alt nu a fost foarte răcoare, cu minime de peste 13-15 grade.

Canicula s-a simțit și în sudul SUA, în state precum Texas și Arizona, unde temperaturile au trecut de 44 C. La San Angelo, Mathis Field, au fost peste 40 C în 11 dintre ultimele 12 zile, cu maxime de +45,6 C în datele de 21 și 22 iunie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro