Skip to content

Val de ironii de la ambasadele Iranului după mesajul virulent al lui Trump: „Liniștește-te, tigrule” / „Gândiți-vă serios la amendamentul 25”

Ambasade ale Iranului din întreaga lume au postat pe X răspunsuri ironice și critice la avertismentul plin de injurii al președintelui Donald Trump cu privire la Strâmtoarea Ormuz, notează CNN.

Reacțiile reprezentanțelor diplomatice ale Teheranului au venit după ce Trump a scris duminică pe rețeaua sa Truth Social: „Marți vor fi Ziua Centralei Electrice și Ziua Podului, toate la un loc, în Iran. Nu va exista nimic asemănător! Deschideți nenorocita de strâmtoare, nebuni ticăloși, sau veți trăi în iad”.

„Revino-ți, bătrâne!”

Ambasada Iranului în Africa de Sud a scris pe X: „Gândiți-vă serios la amendamentul 25, secțiunea 4”, făcând referire la prevederea constituțională americană care permite vicepreședintelui și majorității membrilor Cabinetului să-l declare pe președinte inapt pentru funcție, punându-l astfel pe vicepreședinte la conducerea țării.

„Liniștește-te, tigrule! Păstrează-ți calmul”, a scris Ambasada Iranului în Bulgaria.

Iar ambasada Iranului în Zimbabwe a postat un scurt mesaj ironic după ce Trump a cerut vehement redeschiderea Strâmtorii Ormuz: „Am pierdut cheile”.

Aceasta a continuat cu o serie de alte postări, precum „Altă solicitare, vă rog” sau, „Trump, te rog, spune ceva. suntem plictisiți”.
De asemenea, i-a transmis președintelui american că ora limită 20:00 de marți (ora 03:00 miercuri în România) nu e așa bună: „Poți să o schimbi între unu și două PM sau, posibil, între unu și două noaptea. Mulțumim pentru atenția acordată acestei importante chestiuni”.

„Președintele SUA a coborât la un nivel fără precedent de cerșetorie, presărată cu grosolănie amară și goală și amenințări. Disperarea este aproape palpabilă, picurând din fiecare silabă – mai ales din injuriile aruncate la întâmplare”, a afirmat Ambasada Iranului în Austria, menționând că atacarea infrastructurii civile este o crimă de război.

„Un avertisment suplimentar: protejați toți minorii sub 18 ani de expunerea la retorica lui #Trump”

Ambasada Iranului în Regatul Unit a citat un proverb cunoscut: „Mai bine să-ți ții gura închisă și să-i lași pe oameni să creadă că ești un prost decât să o deschizi și să le dai dreptate”. De asemenea, a afirmat că amenințarea lui Trump era un „semn de slăbiciune și de BOALĂ”.

„Înjurăturile și insultele sunt comportamentul unor copii răsfățați care nu știu să piardă. Revino-ți, bătrâne!”, a scris Ambasada Iranului în India.