Varianta de guvern pe care UDMR nu o agreează, dar o poate accepta. Tanczos: „Nu a adus lucruri foarte bune”
Vicepremierul Tánczos Barna a afirmat, la Digi24, că variantele pentru un viitor Executiv sunt un guvern minoritar sau un guvern tehnocrat, adăugând însă că „tehnocrația” nu a adus lucruri bune pentru România.
Tánczos Barna consideră că un guvern tehnocrat este o soluţie, dacă nu există altă variantă, sau un guvern minoritar în cazul în care cineva îşi asumă guvernarea cu o susţinere parlamentară mai slabă.
„Sunt cele două variante care astăzi sunt pe masă, în cazul în care într-adevăr este foarte greu să se refacă coaliţia veche. Rămân cele două variante, un guvern tehnocrat şi acolo încep discuţiile cât, la ce nivel. (…) Eu am văzut ce a însemnat tehnocraţia în România şi nu a adus lucruri foarte bune. Dar dacă nu există altă variantă, este una dintre soluţii. Sau guvern minoritar, în care cineva îşi asumă guvernarea cu o susţinere mai slabă parlamentară şi cu această misiune de a duce ţara pe drumul reducerii deficitului bugetar, al închiderii PNRR-ului şi probabil al pregătirii bugetului pentru 2027, cel puţin până la sfârşitul anului”, a declarat Tánczos Barna, citat de News.ro.
Condiția în care UDMR va intra în opoziție
El a fost întrebat dacă PSD este partidul care ar trebui să primească prima şansă de a forma Guvernul.
„Partidul cel mai mare este PSD-ul. Este una dintre variante. Blocul celălalt format pentru susţinerea domnului Bolojan este cealaltă opţiune. Eu cred că astăzi altă opţiune nu există. Dacă nu, mergem pe varianta tehnocratului. Dacă este un tehnocrat, tehnocratul sau non-politicul, cât de non-politic este o să vedem sau dacă o să ajungem acolo, trebuie să meargă la partide şi să înceapă să primească o susţinere pentru un cabinet de administrare a treburilor ţării”, a mai transmis Tánczos Barna.
El a menţionat că UDMR nu va sprijini un guvern din care face parte AUR.
„Noi am spus că nu mergem în niciun caz cu un guvern din care face parte AUR sau care este susţinut de AUR şi este foarte puţin probabil să mergem într-un guvern unde majoritatea se creează prin PACE, SOS sau POT sau alte formaţiuni de acest gen”, a afirmat vicepremierul Tánczos Barna.
Scenariul lui Kelemen Hunor
Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, pe 19 mai, că soluția la criza politică poate fi una temporară, cu un nou guvern care să nu rămână în funcție până la alegerile parlamentare din 2028. Pe de altă parte, Kelemen a spus că o asemenea soluție necesită mai mulți pași pe care trebuie să-i facă partidele parlamentare și președintele Nicușor Dan.
Kelemen Hunor spunea că Nicușor Dan ar putea desemna un premier tehnocrat ca primă încercare, cu probabilitatea ridicată a unui vot nefavorabil în Parlament. A doua variantă ar fi un premier politic, desemnat de către PSD sau PNL, cu un partid din fosta coaliție care să rămână în opoziție, dar să voteze instalarea noului guvern.