Sari direct la conținut

Variola maimuţei: Peste 70.000 de cazuri la nivel mondial (OMS)

HotNews.ro
Variola maimuței, Foto: MOSTAPHA TLIMAOUI / Alamy / Alamy / Profimedia
Variola maimuței, Foto: MOSTAPHA TLIMAOUI / Alamy / Alamy / Profimedia

Peste 70.000 de cazuri de variola maimuţei au fost înregistrate de la începutul epidemiei, în mai, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a făcut apel la prudenţă chiar dacă numărul de cazuri noi este în scădere, informează AFP.

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat că în acest an au fost înregistrate 26 de decese şi peste 70.000 de cazuri de contaminare, 42.000 dintre acestea fiind în Americi şi aproape 25.000 în Europa, potrivit Agerpres.

„La nivel global, numărul cazurilor este în scădere, însă săptămâna trecută 21 de ţări au asistat la o creştere, în special în regiunea Americilor, care reprezintă aproape 90% dintre cazurile din ultima săptămână”, a spus directorul OMS la o conferinţă de presă de la Geneva.

„O epidemie care încetineşte poate fi o epidemie mai periculoasă, pentru că putem crede că s-a încheiat criza şi să reducem prudenţa”, a adăugat el confirmând că organizaţia pe care o conduce colaborează cu statele în vederea creşterii capacităţilor acestora de monitorizare epidemică.

„Suntem îngrijoraţi de numărul de cazuri din Sudan, în special în taberele de refugiaţi de la graniţa cu Etiopia”, a adăugat el. „Ca şi COVID-19, variola maimuţei rămâne o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional (USPII), iar OMS va continua să o trateze ca atare”, a precizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

De la începutul epidemiei, 107 ţări membre OMS au înregistrat cazuri noi. Un număr de 39 dintre acestea nu au raportat pacienţi noi în ultimele 21 de zile. SUA (26.723), Brazilia (8.147), Spania (7.209), Franţa (4.043), Marea Britanie (3.654), Germania (3.640), Peru (2.587), Columbia (2.453), Mexic (1.968) şi Canada (1.400) sunt cele mai afectate zece ţări din lume şi reprezintă 87% din cazuri.

Cazurile de variola maimuţei au crescut brusc de la începutul lunii mai, în afara ţărilor africane unde această boală este de mult timp endemică, în rândul bărbaţilor care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi. Conform datelor OMS, 97% dintre cazuri au fost bărbaţi cu vârsta medie de 35 de ani, iar 49% erau SIDA pozitivi. Boala provoacă febră, dureri musculare şi leziuni cutanate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro