Sari direct la conținut

Vasile Blaga – o chestiune de onoare? A cui?

HotNews.ro

Ministrul de interne si-a anuntat demisia de onoare dupa ce mai multi politisti s-au dat in stamba in fata Palatului Cotroceni. Foarte frumos, emotionant, la tati ni-i greu. Demisia domnului Blaga nu rezolva insa o problema mult mai concreta. Cine raspunde pentru scaparea de sub control a manifestatiei de vineri? Cine ar fi trebuit sa aiba grija ca protestul sa aiba loc in limitele legale? Clar, nu ministrul Blaga. Nu direct. Nu personal. Existau acolo oameni cu functii si responsabilitati concrete. Jandarmeria are sefi, dispozitivul de securitate avea un coordonator iar oamenii astia, impreuna cu trupele din subordine, nu ar fi trebuit sa permita manifestantilor sa o ia aiurea prin oras in cautarea unui loc de injurat, scrie Teodor Tita pe blogul sau.

Fostul ministru Constantin Dudu Ionescu are probabil dreptate cand spune ca Romania ar fi devenit o tara de poveste daca jandarmii ar fi folosit forta. Dar nu era nevoie. Sa asiguri ordinea publica nu inseamna ca argumentul bastonului e unicul. Mai sunt si altele. Jandarmeria nu le-a folosit. O vorba inteligenta la vremea ei face cat zece mii de pulane.

E o problema cu felul in care in Romania sunt gasiti responsabili. Intotdeauna fie cate un acar Paun (vezi cazul Giulesti) fie, mai rar, cate o demisie sforaitoare care nu pune niciodata degetul pe rana. Niciodata responsabilitatile nu-s clare, identificabile. Niciodata dupa o greseala majora nu vedem un raport care sa idenfice erorile personale si de procedura si care sa contina eventuale propuneri de solutii care sa evite repetarea incidentului.

Asadar, primele sanctiuni/demisii trebuiau sa apara vineri iar faptul ca nu au existat nu face decat sa arate ca o demisie a ministrului e binevenita. Nu, nu e vorba de un gest de onoare ci de o recunoastere a incapacitatii de stapanire a “structurilor”. Refuzul de a lua masuri in acest caz arata ca Blaga e un ministru slab care asteapta probabil sa fie scos basma curata in urma unei decizii politice. Vasile Blaga nu e o victima decat in masura in care aproape ca recunoaste public ca nu are suficient curaj pentru a restabili ordinea in propria-i parohie.

Daca de onoare e vorba aici, atunci nu despre sentimentele ranite ale domnului Blaga discutam. Ci despre slabiciunea unei institutii al carei sef incerca sa se prezinte stangaci drept “bulldogul”. Ei bine, nu pentru prima oara, bulldogul a fost ridiculizat. Onoarea “nereperata” apartine statului roman si nu ministrului. Indiferent cine va fi ministru trebuie sa se asigure ca “burghezia internelor” e tinuta in lesa. Altminteri, la mitingurile politistilor or sa asigure ordinea galeriile de fotbal. Gasim acolo oameni mai motivati si mai bine organizati.

PS In alta ordine de idei, deciziile sefului statului si a premierului de a renunta la serviciile politiei sunt cumva de inteles. In ceea ce ma priveste nu pot decat sa exclam amuzat: “halal dictatura”.

Comenteaza pe blogul lui Teodor Tita.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro