VDEO 31 de ani de la Revoluție: Filmul documentar ''1989. Jurnalul unei Revoluţii'', producţie a Teatrului Național, miercuri, în premieră online
Filmul documentar „1989. Jurnalul unei Revoluţii”, realizat de Carmen Lidia Vidu și produs de Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, va avea premiera în online miercuri, de la ora 20,00.
„Documentarul este un hibrid cultural adaptat vremurilor pe care le trăim. Proiectul este realizat din elemente de film, teatru, platou de televiziune, videomapping, filmare aeriană. (…) Fiecare are o părere diferită despre cum a fost la Revoluţie fie că a trăit-o, fie că nu. Cele mai multe informaţii pe care populaţia le-a asimilat şi le repetă sunt ‘cele oficiale’, uneori uitându-şi istoria personală. Încercăm să punem alături cele două tipuri de imagini (oficiale şi private) pentru a contura o imagine mai nuanţată asupra Revoluţiei din 1989”,
spun organizatorii într-un comunicat transmis Agerpres.
Pe lângă mărturiile actorilor Ion Caramitru, Oana Pellea, Daniel Badale şi Florentina Ţilea, proiectul propune interviuri despre teme precum ‘Securitatea’, ‘Procesul Ceauşeştilor’, ‘Revoluţie’, ‘Terorişti’ realizate cu Germina Nagâţ, Dan Voinea, Dennis Deletant, Andrei Ursu, Lavinia Betea, precizează sursa citată.
Filmul va fi distribuit pe canalele media ale Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti (YouTube, Facebook, site) şi ale partenerilor: reţeaua Institutului Cultural Român (Republica Moldova, Ungaria, Austria, Germania, Belgia, Regatul Unit, Polonia, Turcia, Portugalia, Italia, Spania, Franţa, Cehia, Suedia, Israel, SUA ) (Facebook, site), Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Fundaţia Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Fundaţia Corneliu Coposu, Asociaţia Ţine de Noi, Friends for Friends, Modernism, Funky Citizens, Radio România Cultural, Caţavencii, Cotidianul, Zile şi Nopţi, Cultura la dubă, TVR, RFI, Hotnews, Bursa, România Liberă.