Vecinii din stațiunea de lux Portofino se spionează pentru a vedea cine își instalează ilegal aparate de aer condiționat
Este foarte cald în Portofino, dar atmosfera a devenit glacială printre puținii locuitori din exclusivistul sat de coastă italian de când a fost impusă o restricţie în privinţa aparatelor de aer condiţionat, relatează The Guardian.
Cu o populaţie de doar 379 de locuitori pe tot parcursul anului, Portofino a devenit cea mai bogată comună din Italia şi este cunoscută ca fiind un magnet pentru cei bogaţi şi celebri, notează News.ro.
La începutul acestei veri, Portofino a fost izolat pentru a găzdui 800 de invitaţi la o petrecere înainte de nuntă pentru miliardarii indieni Anant Ambani şi Radhika Merchant, care a costat 139 de milioane de euro.
Madonna a sosit aici duminică, se pare pentru o petrecere găzduită de creatorii de modă Dolce & Gabbana.
Şi totuşi, discuţiile din sat nu sunt despre asta, ci despre cu totul altceva: poliţia locală vânează aparatele de aer condiţionat instalate ilegal de către rezidenţii care caută să scape de căldura sufocantă.
Reguli stricte în Portofino
Portofino face parte dintr-un parc naţional regional din 1935 şi, până acum câţiva ani, instalarea aparatelor de aer condiţionat pe clădirile sale în culori pastelate era complet interzisă.
Pe măsură ce verile au devenit mai călduroase, regulile au fost relaxate pentru a permite utilizarea aparatelor, cu condiţia ca proprietarul să ceară permisiunea şi să se asigure că aparatele sunt amplasate discret şi nu ştirbesc frumuseţea naturală din Portofino.
Poliţia a cercetat străzile înguste pentru a depista aparatele neautorizate care se aflau pe terasele caselor din sat.
Între ianuarie şi mai, au fost raportate 22 de unităţi instalate ilegal pe diverse acoperişuri şi terase, iar alte 15 începând din iunie, odată cu creşterea temperaturilor.
Primarul din Portofino: Există reguli care trebuie respectate
Matteo Viacava, primarul din Portofino, a negat informaţiile apărute în presa italiană potrivit cărora poliţia ar fi folosit drone în cadrul anchetei. „Totul a început iarna trecută, când cineva a montat un aparat de aer condiţionat care a acoperit o mare parte dintr-o stradă foarte îngustă”, a declarat el pentru The Guardian.
„Verile au devenit mult mai calde, iar lunile iulie şi august au fost sufocante şi foarte umede. Nu este vorba că vrem ca oamenii să sufere şi să aibă somnul perturbat de căldură. Cu toţii depindem de AC acum. Dar Portofino este situat într-un parc regional şi există reguli care trebuie respectate”, a explicat primarul.
În timp ce intrigile se încing odată cu temperatura, Corriere della Sera a relatat despre o „vendetă” în rândul rezidenţilor, implicând denunţuri între vecini.
Unii vinovaţi au încercat să îşi ascundă aparatul de aer condiţionat sau să îl deghizeze, vopsindu-l pentru a se armoniza cu împrejurimile locale.
Vecinii merg în vizită pentru a poza unitățile montate ilegal
În unele cazuri, oamenii ar fi acceptat o invitaţie în casa unui vecin, doar pentru a face în secret o fotografie a unităţii de aer condiţionat, pe care apoi au transmis-o poliţiei.
Cei care încalcă regulile riscă amenzi de până la 43.000 de euro, dacă sunt urmăriţi în instanţă, deşi Viacava a declarat că majoritatea cazurilor de până acum au fost rezolvate şi că scopul nu este de a amenda oamenii.
„Vrem doar să ne asigurăm că sunt respectate restricţiile şi frumuseţea Portofino este menţinută”, a spus el. „Trebuie să fie puse în locuri care nu sunt vizibile. Încet, încet, punem totul în ordine”, dă asigurări edilul.
Valuri succesive de caniculă, în Italia
Italia a trecut prin valuri succesive de caniculă de la mijlocul lunii iunie. Se preconizează că unele zone din centrul şi sudul ţării vor înregistra temperaturi de peste 40 de grade Celsius în următoarele zile.
Luni, ministerul italian al Sănătăţii a plasat 17 oraşe sub cod roşu, ceea ce înseamnă că se preconizează că şi persoanele sănătoase ar putea fi în pericol din cauza căldurii.
Cererea de aer condiţionat în Italia a crescut vertiginos în ultimii ani. Un raport din 2022 al Istat, agenţia naţională de statistică, a arătat că jumătate din gospodăriile italiene aveau o unitate de aer condiţionat.