Sari direct la conținut

Verdict al UBB: Acuzațiile de autoplagiat aduse rectorului Academiei SRI, Adrian Ivan, „se confirmă” parțial. El nu va fi însă sancționat

Adrian Ivan, Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad
Adrian Ivan, Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca admite acuzațiile de autoplagiat la adresa rectorului academiei SRI, Adrian Ivan, despre care jurnaliștii Alexandra Șerban și Laurențiu Ungureanu au scris în septembrie 2023 în Libertatea. Reprezentanții UBB au transmis pentru Edupedu.ro că Ivan va scăpa fără nicio sancțiune, pentru că noua lege a educației nu prevede sancțiuni pentru autoplagiat.

Adrian Ivan, rector al Academiei SRI din 2017, este și profesor la Facultatea de Istorie din cadrul UBB din 2008 și din 2009 conducător de doctorat.

Răspunsul UBB în cazul Ivan: „O parte din cele sesizate prin articolul de presă se confirmă”

„Pe fond, Comisia constată că o parte din cele sesizate prin articolul de presă se confirmă”, arată instituția în răspunsul la întrebarea Edupedu cu privire la decizia luată în cazul Ivan.

În aceleași răspunsuri, UBB semnalează, însă, și incapacitatea de a pune în aplicare reglementările referitoare la plagiat, din cauza noii Legi a învățământului superior, intrată în vigoare în septembrie anul trecut.

„Prin urmare, Comisia închide analiza în urma autosesizării, fără a aplica sancțiune”, se arată în răspunsul transmis Edupedu.ro.

Adrian Ivan nu poate fi sancționat, pentru că abaterea autoplagiatului „nu mai este prevăzută la acest moment de Legea nr. 199/2023 (n.red.: legea învățământului superior) aplicabilă în acest caz”.

Acuzațiile de autoplagiat la adresa rectorului Adrian Ivan: 832 de pagini se repetă în 5 volume ​

Rectorul Academiei SRI, Adrian Ivan, și-a copiat propriile cărți, arată o investigație publicată în septembrie 2023 de Libertatea. Este vorba despre 832 de pagini care sunt copiate în cinci volume. Contactat de ziar, Ivan a recunoscut practica, dar a spus că nu vede vreo problemă.

„Eu n-am ascuns niciodată că am continuat idei de la o lucrare la alta. Deci, astea sunt evidente. Adică, nu cred că asta împietează asupra valorii cărţii. De multe ori sunt citate din mine, din foarte multe lucrări pe care le-am făcut”, a spus Ivan, conform sursei citate.

Rectorul Academiei SRI nu precizează în nicio parte că anumite pasaje au fost publicate și anterior, ceea ce reprezintă autoplagiat.

„Autoplagiatul este modalitatea incorectă de a-ţi construi cariera prin a da senzaţia că publici foarte mult”, a explicat, pentru Libertatea, profesorul Marian Popescu, director onorific al Centrului de integritate CARFIA al Universității din București.

Cine este Adrian Ivan

Adrian Ivan are 54 de ani. El este și coordonator de teze de doctorat, iar printre cele coordonate se numără și cea a lui Lucian Bode.

Jurnalista Emilia Șercan a demonstrat în 2022, printr-un articol publicat în PressOne, că teza lui Bode era copiată. Ivan este și comandantul Unităţii Militare 0418.

Instituția la vârful căreia se află formează ofițeri pentru serviciul secret, dar și pentru alte instituții de siguranță națională.

În trecut, el a fost premiat de Academia Română şi de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Citește toată investigația Libertatea AICI.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro