Sari direct la conținut

Victor Negrescu: România are nevoie de un nou moment Snagov / În negocierile europene, nu ne-am poziționat în niciun fel dar așteptăm să ne vină toate beneficiile

HotNews.ro
Victor Negrescu, Foto: Parlamentul European
Victor Negrescu, Foto: Parlamentul European

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu crede că România are nevoie de un nou moment Snagov, în condițiile în care, în opinia sa, în actualele negocieri la nivelul Uniunii Europene privind viitorul buget și Fondul de relansare țara noastră nu s-a poziționat „în niciun fel” dar așteaptă „toate beneficiile”.

În ceea ce privește rezultatele acestor negocieri care au loc în aceste săptămâni la nivelul liderilor UE, „temerea mea mare este că se va ajunge la un consens, dar acesta nu va arăta bine pentru România, mai ales dacă nu ne poziționăm în mod corespunzător. Ori, acum, eu nu știu cu cine suntem în echipă”, a spus Negrescu, invitat în studioul HotNews.ro.

Acesta a citat ca exemplu propunere comună a cancelarului Angela Merkel și a președintelui francez Emmanuel Macron care a constituit baza Fondului de relansare, și față de care, spune Negrescu, „autoritățile din România nu au avut niciun răspuns public, niciun comunicat de presă din partea autorităților române care să spună: susținem punctele acestea, acestea nu le susținem”.

„Am văzut în schimb răspunsuri similare venite din partea Greciei, din partea Bulgariei. Nu ne-am poziționat în niciun fel. Eu nu înțeleg chestiunea aceasta, nu ne poziționăm cu nimeni și așteptăm să ne vină toate beneficiile. Acest lucru nu se poate, am mai încercat-o în trecut, este o strategie care duce la eșec și eu sper să ne revenim și să ne afirmăm poziția foarte clar în plan european”, a acuzat el.

În opinia sa, „România are nevoie de un nou moment Snagov”, un „moment în care să stabilim ce ne propunem ca țară ca și rol în UE, ce vrem noi să facem pe mai departe”.

„Sper ca acum să reușim să facem aceste lucruri pentru că altfel vom fi așa, un partener neglijabil, eventual să mai sune din când în când un lider european liderul din România, președintele României, stabilesc ei ceva și merg mai departe. Nu cred că așa putem să avansăm”, a continuat Victor Negrescu.

„Am temeri că nu vom reuși dar eu sunt insistent, eu cred că poate la un moment dat ne vom trezi și vom realiza că în context european și internațional trebuie să fim uniți”, a mai spus el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro