Sari direct la conținut

Victor Ponta, reactie la retrimiterea dosarului de plagiat la Minister: Sunt bucuros ca Facultatea de Drept a refuzat sa fie implicata in aceasta rafuiala politica

HotNews.ro
Victor Ponta (foto arhiva), Foto: Agerpres
Victor Ponta (foto arhiva), Foto: Agerpres

Victor Ponta reactioneaza la anuntul facut de Universitatea din Bucuresti, potrivit caruia institutia a retrimis ministrului Educatiei dosarul de plagiat al fostului premier si a cerut sa-i retraga titlul de doctor, in baza legii actuale. Intr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Ponta a acuzat Universitatea ca „de 4 ani se ocupa DOAR de teza mea” si s-a declarat „bucuros ca Facultatea de Drept a refuzat sa fie implicata in aceasta rafuiala politica”. Fostul premier nu a spus niciun cuvant despre modul in care a promovat o Ordonanta de Urgenta doar pentru el, ordonanta prin care un plagiator ar putea renunta, gratis, la doctorat.

Universitatea din Bucuresti a anuntat ca i-a retrimis ministrului Educatiei, Adrian Curaj, astazi 1 martie 2016, dosarul de plagiat al lui Victor Ponta si solicitarea de a-i retrage fostului premier titlul de doctor in drept.

Universitatea din Bucuresti solicita Ministrului Educatiei sa faca uz de prerogativele pe care i le ofera actuala Lege a Educatiei nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, si sa dispuna anularea Ordinului de Ministru prin care domnului Victor Ponta i s-a conferit titlul de doctor„, se arata in comunicatul institutiei de invatamant superior. Sursa si detalii aici

Intr-o postare pe pagina sa de Facebook, Victor Ponta sustine urmatoarele:

In anii ’50 comunistii veniti la conducerea Universitatii din Bucuresti dadeau afara oamenii pe criterii strict politice!

In 2011 cativa securisti au fost impusi de Basescu la conducerea Universitatii si de atunci fac acelasi lucru – decizii pe criterii strict politice! (de 4 ani se ocupa DOAR de teza mea inceputa in 1999 si finalizata in 2003, cu un subiect „Curtea Penala Internationala” pe care DOAR eu l-am tratat in acei ani. Au facut o Comisie DOAR pentru mine si cer retragerea unui titlu obtinut legal DOAR pentru mine)

Nu ma consoleaza faptul ca voi castiga iar in justitie (asa cum am mai castigat deja pana acum)!

Regret ca Romania are in 2016 metode si mentalitati tipice anilor ’50, ca institutii fundamentale sunt conduse de oameni „dirijati” de propriile lor slabiciuni si „schelete din dulap”. Si regret ca numele Universitatii este murdarit tocmai de cei care ar trebui sa il apere.

Dar sunt bucuros ca Facultatea de Drept a refuzat sa fie implicata in aceasta rafuiala politica! Si in anii ’50 si in 2016 ticalosia are si oameni care nu se lasa speriati!

Informatii de background

Amintim ca, la finalul anului 2014, executivul condus de Victor Ponta a initiat o Ordonanta de Urgenta care a modificat legea educatiei pentru ca orice doctor sa poata renunta fara explicatii la titlul pe care il are, daca doreste. Recent numit in functia de ministru al Educatiei, Sorin Cimpeanu a explicat atunci cum a modificat legea pentru un singur om. Modificarea ce opereaza in favoarea plagiatorilor este si in prezent in legea educatiei, insa oficialii din minister sustin ca in fapt nu poate renunta nimeni la titlul de doctor, pentru ca ministrul nu a realizat metodologia cu procedura renuntarii.

Universitatea din Bucuresti a constatat in urma cu 2 ani ca Victor Ponta a plagiat in teza sa de doctorat, insa Ministerul Educatiei nu a luat in seama analiza institutiei. Si CNATDCU a constatat ca Victor Ponta a plagiat, iar institutia a fost reorganizata. Singura institutie al carui verdict a fost acceptat pana acum de Ministerul Educatiei a fost cel de ne-plagiat dat de Consiliul National de Etica din subordinea Ministerului, care fusese reorganizat in timpul scandalului de plagiat al lui Ioan Mang.

Amintim ca in 2012 conducerea Universitatii i-a cerut Facultatii de Drept „constituirea unei comisii formate, de preferinta, din experti internationali, din universitati straine, pentru a analiza acuzatiile de plagiat cu privire la teza de doctorat a domnului Victor Ponta”.

Consiliului Facultatii de Drept a decis, insa, atunci ca “nu are competenta legala sa verifice daca acuzatiile de plagiat la adresa prim-ministrului Victor Ponta sunt adevarate sau nu” (sursa si detalii). Decanul facultatii, Flavius Baias, a fost insa prezent alaturi de rectorul Mircea Dumitru atunci cand Universitatea a anuntat concluzia Comisiei de etica – si anume ca Victor Ponta a plagiat. La acea conferinta, Baias a declarat ca “am fost in total dezacord cu decizia consiliului si am considerat ca data fiind majoritatea se impune sa imi dau demisia. Am facut-o pentru ca eu cred in integritate, onoarea academica si prestigiul universitatii”.

Decanul Flavius Baias si-a depus atunci demisia, asupra careia a revenit ulterior.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro