Victor Ponta si Sebastian Ghita, un nou dosar la DNA Ploiesti: acuzati ca au participat la spalare de bani ca sa-l aduca pe Tony Blair la Bucuresti
Victor Ponta si Sebastian Ghita au fost astazi la DNA Ploiesti intr-un nou dosar in calitate de suspecti. Dosarul are legatura cu banii utilizati pentru aducerea lui Tony Blair in Romania in martie 2012. DNA i-a pus sub control judiciar pe cei doi lideri PSD, Ponta fiind acuzat de complicitate la spalare de bani, iar Ghita – de spalare de bani. Concret, DNA sustine ca Ponta l-ar fi pus pe Ghita pe listele de candidati la alegerile parlamentare in schimbul platii de catre Ghita a sumei de 220.000 de euro – printr-un interpus – pentru a-l aduce pe Tony Blair in Romania.
Procurorii il cerceteaza pe Victor Ponta in baza legii 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, care prevede la articolul 13 urmatoarele: „Fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.”
Ora 21.00 Sorin Chirila insotit de avocata lui Rodica Buliga au plecat la scurt timp de la sediul DNA.
Ora 20.00: Sebastian Ghita a fost si el pus sub control judiciar de DNA.
Sorin Chirila si avocata lui
Foto: Hotnews
Ora 19.57: La DNA Ploiesti a ajuns si Sorin Chirila, suspectat ca ar fi intermediat tranzactiile intre Sebastian Ghita si Victor Ponta (surse)
Ora 14.30 Ponta anunta, intr-o postare pe Facebook, ca va contesta miercuri, la Inalta Curte, decizia procurorilor privind controlul judiciar
„Aceasta este o informatie „pe surse” neadevarata – nu m-a acuzat nimeni ca am primit 220.000 (sau orice alta suma de bani)!
Decizia procurorilor a fost urmatoarea: „sa nu fac declaratii in mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumenteaza cauza, la celelalte persoane cercetate in cauza, precum si la martorii audiati”.
Aceasta masura o voi contesta maine in fata judecatorilor de la ICCJ!
Dupa decizia ICCJ voi putea sa imi expun punctul de vedere si sa imi demonstrez nevinovatia!”, a scris Ponta pe Facebook.
Ora 13.10: Victor Ponta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de procurorii DNA de folosirea influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite si de complicitate la infractiunea de spalare de bani. Citeste aici toate detaliile, plus comunicatul oficial al DNA
Ora 12:30 Victor Ponta a parasit sediul DNA in jurul orei 12,30, sustinand ca i s-a interzis sa faca declaratii pe marginea acestui dosar.
„Nu am voie sa fac declaratii (…) Nu am voie sa fac declaratii publice prin decizia dl procuror”, a spus el, precizand insa ca isi sustine nevinovatia.
Ora 11.08: Sebastian Ghita a declarat si el ca se va prezenta la DNA Ploiesti si sustine ca este vorba despre un dosar in care este investigata „problema Tony Blair”.
Acesta a vorbit despre o intalnire din 2011 intre Victor Ponta, ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Mihai Razvan Ungureanu si fostul prim ministru britanic Tony Blair.
„Stiu ca in dosarul acesta e vehiculat si numele fostului premier britanic Tony Blair”, a spus Ghita, fara a oferi alte detalii.
Ora 11.00: Victor Ponta a ajuns la DNA Ploiesti, dar nu a facut nici o declaratie
Potrivit surselor Hotnews.ro ar fi vorba de 200 de mii de euro, bani pe care Sebastian Ghita i-ar fi dat lui Victor Ponta printr-un intermediar. Ponta ar fi utilizat acest bani pentru a organiza vizita pe care Tony Blair a facut-o in Romania in 2012. Nu e clar daca procurorii suspecteaza faptul ca Sebastian Ghita si-ar fi cumparat cu acesti bani postul de deputat pentru sine sau pentru altcineva. In martie 2012, Tony Blair a tinut o conferinta la Universitatea Romano Americana la care a participat si Victor Ponta.
Vom reveni cu detalii