Victor Ponta: Vom adopta OUG prin care acordam puteri direct ISU pentru a verifica localurile si cluburile din tara si pentru a le inchide pe cele care nu respecta regulile
Premierul Victor Ponta a anuntat in sedinta de marti a Guvernului ca va fi aprobat un proiect de Ordonanta de Urgenta prin care le da dreptul celor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) sa inchida temporar sau definitiv cluburile gasite cu nereguli. „Vom adopta OUG prin care acordam puteri direct ISU, nu autoritatilor locale, sa verifice aceste localuri. Sa le verifice din punct de vedere al protectiei incendiilor si sa ia pe loc masura inchiderii acestora pana isi rezolva problema”, a spus Ponta. Acesta a incercat sa arunce vina pe functionarii care „plimba hartii” si birocratie.
„Aud zilnic cereri de mariri de salarii, dar nu aud ca in acele autoritati publice sa fie mai putina birocratie. Salarii marite vor fi cand vine competenta si responsabilitate mai multa, ca de fapt de acolo se intampla. Nu cred ca putem spune ca in 25 de ani am progresat. Dimpotriva avem mai multa birocratie si lipsa de responsabilitate”, a afirmat Ponta.
Ponta a adaugat ca sunt masuri extreme, insa „nu inchidem toate cluburile din tara ci doar pe acelea care nu respecta regulie si in care trebuie sa asigure toate masurile necesare sa nu se mai repete tragedia de vineri”.
Ponta a precizat ca ISU va putea sa ia masuri de inchidere temporara sau definitiva a acelor localuri publice care pun in pericol viata oamenilor. „Vrem sa inchidem cluburile si discotecile care au potentianul de a deveni cimitire”, a mai spus Ponta.
De asemenea, i-a acuzat de iresponsabilitate si lacomie pe cei care desfasoara activitati comerciale. „Pe de o parte, avem iresponsabilitate si lacomie din partea celor care desfasoara activitati comerciale in care sunt implicati foarte multi oameni. Pe de alta parte, masurile dure nu putem sa le lasam doar la autoritatile locale, pentru ca nu au capacitatea de a le implementa”, a sustinut Ponta.