Skip to content

Victorie majoră pentru mișcarea „gândacilor”. Furia străzii l-a determinat pe ministrul Educației din India să plece din fruntea instituției

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ministrul indian al Educației, Dharmendra Pradhan, a declarat sâmbătă că și-a dat demisia, oferind astfel o victorie importantă tinerilor protestatari din toată țara, care îi ceruseră să renunțe la funcție pentru a-și asuma responsabilitatea pentru scurgerile de informații privind subiectele de examen care a provocat un val de revoltă, scrie Reuters.

Ministrul și-a anunțat demisia pe X chiar în momentul în care poliția a tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa tinerii protestatari din New Delhi, cu câteva ore înainte ca liderii acestora să aibă o nouă rundă de discuții cu oficialii.

„Având în vedere situația care a apărut la Jantar Mantar și în întreaga țară, pentru ca forțele antinaționale să nu profite de această situație… am trimis scrisoarea de demisie prim-ministrului”, a scris Pradhan în postarea sa.

„Respect profund aspirațiile, sentimentele și așteptările legitime ale tineretului țării.”

Demisia lui Pradhan de sâmbătă reprezintă și una dintre cele mai mari înfrângeri ale lui Modi, notează Reuters.

Ovații au izbucnit printre miile de protestatari care se adunaseră în centrul Delhiului și în alte părți, pe măsură ce vestea s-a răspândit.

Autoritățile federale au restricționat accesul la internet și la 18 stații de metrou pentru a încerca să limiteze protestul din capitală.

Proteste pornite din cauza fraudei

Furia a atins cote maxime după ce, luni, poliția a rănit numeroși studenți, lansând atacuri cu bastoane și trăgând cu gaze lacrimogene pentru a descuraja mulțimile de protestatari care mărșăluiau spre parlament.

Mișcarea de protest a „gândacilor” a apărut la inițiativa unui tânăr de 30 de ani, strategul de comunicare politică Abhijeet Dipke.

Numele a apărut după ce un oficial al Curții Supreme a comparat tinerii șomeri critici cu „gândaci” și „paraziți”, iar mișcarea a ajuns să mobilizeze milioane de oameni împotriva fraudelor la examene și a șomajului. Remarca magistratului a dus la fondarea unui așa-zis „Partid al Gândacilor”

Dipke a devenit figura emblematică a ceea ce se poate fi considerată cea mai mare manifestație de stradă din India împotriva guvernului prim-ministrului Narendra Modi de la preluarea mandatului acestuia în 2014.

În ultima săptămână, zeci de mii de oameni s-au adunat la New Delhi cerând demisia ministrului indian al Educației, Dharmendra Pradhan, pe fondul scurgerilor de informații privind subiectele de la examenul de admitere la facultățile de medicină, care au afectat aproximativ 2 milioane de studenți în luna mai și au fost asociate cu mai multe cazuri de sinucidere în rândul studenților.