Sari direct la conținut

Victorie-simbol al lui Cîțu în cursa pentru șefia PNL. După aproape trei decenii, Mircea Hava pierde organizația Alba în favoarea lui Ion Dumitrel, un susținător al premierului

HotNews.ro
Victorie-simbol al lui Cîțu în cursa pentru șefia PNL. După aproape trei decenii, Mircea Hava pierde organizația Alba în favoarea lui Ion Dumitrel, un susținător al premierului

După aproape 30 de ani la șefia PNL Alba, Mircea Hava a pierdut alegerile din filială în favoarea lui Ion Dumitrel, un susținător al lui Florin Cîțu, în cursa pentru Congresul din septembrie.

După o şedinţă care a debutat vineri seara, la ora 18:00, rezultatul a fost anunţat sâmbătă, la ora 1, atunci când în sală se mai aflau doar câţiva delegaţi. Din 416 voturi valabil exprimate, 4 fiind anulate, Ion Dumitrel a avut 260 de voturi, iar Mircea Hava, 152.

În premieră, la şefia PNL Alba au fost doi candidaţi. A fost pentru prima dată când Mircea Hava a avut contracandidat, în persoana celui cu care a făcut tandem în ultimii ani, ca preşedinte, respectiv prim-vicepreşedinte.

Europarlamentarul Mircea Hava a fost primar al municipiului Alba Iulia timp de şase mandate, iar preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, deţine această funcţie de un deceniu şi jumătate.

Mircea Hava conducea organizația Alba din 1994.

Prezent la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Alba, premierul Florin Cîţu a afirmat că preferatul său este „un om care a muncit, un om care munceşte foarte mult, care cunoaşte foarte bine judeţul”.

În altă ordine de idei, Florin Cîţu le-a transmis celor prezenţi că lucrurile „merg bine la guvernare” şi că rezultatele sunt „mult mai bune decât se aştepta oricine, în ceea ce priveşte investiţiile, creşterea economică, veniturile românilor”.

La Alba Iulia a fost prezent şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a apreciat competiţia ca fiind una „foarte interesantă și cu multă adrenalină”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro