Sari direct la conținut

Videanu se apara impotriva acuzatiilor Curtii de Conturi cu o expertiza anonima. O decizie definitiva in instanta l-ar obliga pe fostul primar sa inapoieze 87.000 de euro.

HotNews.ro

Ministrul economiei, Adriean Videanu, se apara cu un raport de expertiza anonim impotriva deciziei instantei de a restitui Primariei Capitalei, alaturi de mai multi functionari, circa 5 milioane lei. Videanu a prezentat presei concluziile unei expertize in care se arata ca nu exista prejudicii in urma incheierii unor contracte pe vremea cand era primar general. Ministrul nu a vrut sa spuna cine a intocmit expertiza.

Videanu spune doar ca este o expertiza ceruta de tribunal. De atfel, nu a aratat presei intreaga expertiza, ci doar concluziile, bineinteles nesemnate. „Azi dimineata am primit raportul de expertiza, cerut de Tribunalul Bucuresti, atat pentru ceea ce inseamna achizitia terenului din Mihailesti, cat si raportul de expertiza pentru ceea ce inseamna decontarea lucrarilor de infrastructura. In ambele, se concluzioneaza ca nu rezulta niciun prejudiciu, nici in ceea ce inseamna achizitia terenului de la Mihailesti si nici in ceea ce inseamna decontarea lucrarilor”, a spus Videanu. Curtea de Conturi a sesizat in urma cu un an Tribunalul Bucuresti in legatura cu neregulile constatate la Primaria Capitalei privind un contract de cumparare a unui teren din comuna Mihailesti, plati nejustificate pentru lucrari la drumuri, un prejudiciu adus bugetului asigurarilor sociale si plata cu intarziere a unei sume la buget. Tribunalul Bucuresti a admis, in 28 mai, actiunea Curtii de Conturi.

Va prezentam cateva extrase din concluziile raportului de expertiza pus la dispozitie de Adriean Videanu:

-lucrarile pe toate arterele sunt de buna calitate

-trebuie remarcat ca valorile ofertelor castigatoare sunt mai mici decat valorile ce trebuiau suspuse licitatiilor si valorile platilor efectuate sunt mult mai mici, conducand chiar la unele economii

-nu sunt create prejudicii. Cheltuielile efectuate pentru obiectivele controlate sunt mai mici decat bugetele alocate

-consider ca nu s-au efectuat plati nelegale si nejustificate, asa cum rezulta din inscrisurile cuprinse in raportul de control al inspectorilor Curtii de Conturi

-facand o analiza atenta asupra tuturor obiectivelor controlate se observa o tendinta de a scoate in evidenta plati nejustificate numai pentru lucrarile unor antreprenori.

Cea mai mare parte a sumei pe care trebuie sa o plateasca fostul primar Adriean Videanu si mai multi functionari ai municipalitatii bucurestene este legata de adapostul de caini de la Mihailesti. In ceea ce priveste plata nejustificata a 4.478.328,45 lei pentru adapostul de caini de la Mihailesti, in raport se arata:

1. Daca fata de achizitionarea unui teren cu constructii aferente: hale si cladiri anexe destinate a deveni adapost pentru caini si birouri, era suficienta doar achizitia unui teren

-Nu este suficienta doar achizitionarea unui teren

2. Daca halele si cladirile anexe existente pe terenul achizitionat au fost si sunt utile pentru scopul si destinatia stabilite prin HCGMB nr.295/2006

-Cladirea este corespunzatoare scopului si destinatiei stabilite prin HCGMB nr.295/2006

3. Sa se stabileasca valoarea de circulatie a terenului la data achizitionarii tinand cont de utilitatile existente pe acesta

-Valoarea terenului = 952.946 RON, respectiv 270.125 euro

4. Sa se stabileasca valoarea de circulatie a constructiilor existente pe teren la data achizitionarii precum si valoarea totala de circulatie a terenului si constructiilor existente

-valoarea constructiilor = 4.852.940 lei, respectiv 1.372.628 euro

valoarea terenului + valoarea constructiilor = 5.805.886 lei, respectiv 1.645.753 euro

5. Sa se stabileasca daca a existat un prejudiciu urmare a operatiunilor analizate in raportul Curtii de Conturi si, in caz afirmativ, care este valoarea acestui prejudiciu

-Comparand cifrele, nu rezulta vreun prejudiciu, urmare a operatiunilor analizate in raportul Curtii de Conturi

Adriean Videanu sustine ca nu este real faptul ca au fost descoperite nereguli in derularea procedurii de achizitie a proiectarii si executiei lucrarilor la stadionul „Lia Manoliu” si in ceea ce priveste bordurile. „Am vazut vehiculate in presa bordurile si lucrarile de la Lia Manoliu. De fapt, este vorba despre decontarea unor lucrari de infrastructura si de achizitionarea terenului de la Mihailesti”, a spus Videanu. Acesta a precizat ca in cazul in care decizia definitiva in acest caz nu va fi favorabila, va fi nevoit sa inapoieze 87.000 de euro. „Am facut calculul”, a adaugat Videanu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro