VIDEO A fost inventata masa de doua persoane care te obliga sa iti ignori telefonul si sa acorzi atentie partenerului
Pentru persoanele care nu se pot abtine sa isi verifice smartphone-ul atunci cand sunt la cina in oras, a fost inventata masa care leaga la modul propriu oamenii pe durata iesirii, fortandu-i sa isi acorde atentie.Masa este o combinatie dintre un servetel si o patura pentru picnic.
„Avand in vedere ca sunt din ce in ce mai multi oameni dependenti de tehnologie, se intampla frecvent ca oamenii sa fie distanti la masa. Acest lucru ne-a determinat sa ne gandim care este modul ideal de a lua masa si sa vedem daca exista posibilitatea unei experiente care poate readuce atentia la masa la care cinam”, spune designerul Michael Jan, care a creat „The Napkin Table”, cu ajutorul studentilor de la Universitatea Tunghai din Taiwan.
Masa este o combinatie dintre un servetel si o patura pentru picnic. Fiecare persoana isi ataseaza un capat al mesei cu o curea, iar apoi tesatura se intinde intre cei doi, rezultand o suprafata care sustine farfuriile, bauturile si tacamurile. Dupa ce terminati, totul se pliaza intr-o geanta portabila, scrie site-ul fastcoexist.com.
Nu este chiar cel mai practic sau ergonomic design, dar cei care au proiectat masa spun ca aceasta nu intentioneaza sa inlocuiasca mesele normale, ci sa ne faca sa ne gandim la alternative.
„Este un produs experimental, care raspude la fenomenul social actual. Nu este un produs care se concentreaza pe gasirea de solutii la obiceiurile moderne de luat masa cu telefoane mobile. In schimb, utilizatorii pot reflecta la acest fenomen care se intampla zilnic in vietile noastre atunci cand iesim sa mancam”, a adaugat Jan.