Sari direct la conținut

VIDEO Apel emoționant al soției lui Bruce Willis către paparazzi: Știu că asta e treaba voastră, dar vă rog să nu-i mai faceți așa ceva soțului meu

HotNews.ro
Bruce Willis și soția sa Emma Heming în Los Angeles, Foto: The Image Direct / Profimedia Images
Bruce Willis și soția sa Emma Heming în Los Angeles, Foto: The Image Direct / Profimedia Images

Emma Heming Willis, soţia actorului Bruce Willis, a făcut o declaraţie prin care le-a cerut paparazzilor „să păstreze distanţa” atunci când îl urmăresc pe actorul în vârstă de 67 de ani, care a fost recent diagnosticat cu demenţă, conform Variety, preluat de News.ro.

Heming Willis a publicat un videoclip pe Instagram, povestind un incident recent în care fotografii au încercat să vorbească cu soţul ei în timp ce acesta a făcut o apariţie publică rară atunci când s-a întâlnit cu prieteni la o cafea în Santa Monica.

„Dacă eşti o persoană care are grijă de cineva cu demenţă, ştii cât de dificil şi stresant poate fi să scoţi pe cineva în lume şi să-l conduci în siguranţă, chiar şi doar pentru a bea o ceaşcă de cafea”, a spus ea.

„Este clar că mai este nevoie de multă educaţie. Aşa că acesta se adresează fotografilor şi cameramanilor care încearcă să obţină acele exclusivităţi despre soţul meu. Păstrați distanța”, a continuat Emma Heming Willis.

„Ştiu că asta este treaba voastră, dar poate fi doar dacă rămâi în spaţiul tău. Te rog să nu ţipi la soţul meu, întrebându-l cum se simte. Nu faceţi asta. Lăsaţi-i spaţiu. Permiteţi familiei noastre sau oricui este cu el în acea zi să-l poată duce din punctul A în punctul B în siguranţă”, a mai spus ea.

Declaraţia ei vine la câteva săptămâni după ce familia a anunţat că afecțiunea lui Willis a evoluat în demenţă frontotemporală, care este adesea diagnosticată la o vârstă mai redusă decât alte forme de demenţă. Simptomele pot include modificări de personalitate, dificultăţi de vorbire şi tulburări motorii.

Bruce şi Emma sunt căsătoriţi din 2009.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro