VIDEO Armata ucraineană a publicat un ghid pentru soldații ruși care vor să se predea dronelor sale
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a publicat un scurt ghid video pentru militarii ruși care vor să se predea dronelor Kievului, relatează Meduza.
Armata ucraineană le cere întâi soldaților ruși să își anunțe intenția centrului de coordonare „Vreau să trăiesc” creat pentru a primi dezertori ai armatei de invazie, aceștia urmând să primească apoi coordonatele și ora sosirii dronei.
Când apare o dronă, cei care vor să se predea trebuie să-și confirme intențiile ridicând mâinile în lateral și în sus, iar apoi să urmeze aeronava fără pilot până la punctul de întâlnire cu armata ucraineană.
‼У В А Г А / В Н И М А Н И Е‼
ІНСТРУКЦІЯ ДЛЯ ВІЙСЬКОВОСЛУЖБОВЦІВ ЗС РФ, ЯК БЕЗПЕЧНО ЗДАТИСЬ В ПОЛОН / ИНСТРУКЦИЯ ДЛЯ ВОЕННОСЛУЖАЩИХ ВС РФ, КАК БЕЗОПАСНО СДАТЬСЯ В ПЛЕН pic.twitter.com/Um1XPQ7mcc— Генеральний штаб ЗСУ (@GeneralStaffUA) December 12, 2022
Statul Major ucrainean susține că folosirea unei drone în aceste circumstanțe va face procedura de predare mai sigură.
Ministerul Apărării de la Kiev afirmase încă de la mijlocul lunii noiembrie că unii soldați ruși s-au predat dronelor sale, distribuind și o înregistrare video care ar arăta acest lucru.
Armata ucraineană îi îndeamnă pe ruși să se predea inclusiv dronelor
„Dronele sunt cel mai feroce inamic al ocupanților ruși. Dar se pare că nu toate. Aceasta a luat în captivitate un ocupant care și-a dat seama că predarea este o cale de a supraviețui, spre deosebire de a încerca să reziști Forțelor Armate Ucrainene, care are o șansă de supraviețuire de 0”, afirma la momentul respectiv ministerul ucrainean al Apărării.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat personal pe recruții ruși să se predea forțelor ucrainene după ce ajung pe câmpul de luptă, acesta transmițându-și mesajul la doar o zi după ce Vladimir Putin a ordonat decretarea mobilizării parțiale în Rusia pe 21 septembrie.
„55 de mii de soldați ruși au murit în acest război în șase luni. Zeci de mii sunt răniți și mutilați. Vreți mai mult? Nu? Atunci protestați. Ripostați. Fugiți sau predați-vă captivității ucrainene. Acestea sunt opțiunile voastre dacă vreți să supraviețuiți”, a îndemnat președintele Ucrainei.
Ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu a anunțat pe 28 octombrie că autoritățile militare au finalizat mobilizarea celor 300.000 de „rezerviști” încorporați la ordinul lui Putin.
Urmărește ultimele evoluții din a 293-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.