VIDEO Cum a protestat Ambasada Rusiei pentru că oamenii pot vedea vagoanele de animale cu care bunicii lor au fost deportați. „Sfârșitul umanității”
Un recent sondaj INSCOP realizat în România arată că 66% dintre cetățeni consideră că dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. Sunt „procente catastrofice care mitologizează viața în comunism”, au explicat specialiștii.
- Coincidența face ca, în aceste zile, la Chișinău, oamenii să poată vedea, în centrul orașului, două dintre vagoanele de animale din cele cu care comuniștii i-au deportat pe moldoveni în Siberia, indiferent că aceștia erau români, evrei, ruși, tătari, romi și alte etnii.
- HotNews a filmat momentele în care femeile și bărbații de azi descoperă cum au fost tratați în regimul comunist înaintașii lor. Fețele acestor oameni, cei de atunci și cei de acum, oglindesc ceea ce cuvintele nu pot exprima.
Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică”, dedicată deportărilor staliniste din 1949, a poposit în iulie 2025, chiar în mijlocul Chișinăului.
Au fost aduse două vagoane în care, în urmă cu 76 de ani, comuniștii au transportat în Siberia și Kazahstan peste 35.000 de basarabeni.
Ambasada Federației Ruse a protestat
În 2023, când expoziția a fost adusă în centrul Chișinăului pentru prima dată, Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova s-a declarat revoltată de organizarea acesteia. Într-un comunicat de presă, ambasada a menționat că mesajul acțiunilor este incitarea intenționată la ură față de Rusia și tot ce este rusesc. În replică, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a cerut atunci autorităților ruse să se abțină de la interferențe în treburile interne ale Republicii Moldova, „inclusiv în probleme bisericești și ce țin de istoria noastră”.
Pe treptele Parlamentului de la Chișinău
Duminica, 20 iulie, în cadrul expoziției, filmul documentar „Siberia din oase” a adunat sute de vizitatori, în scuarul Parlamentului de la Chișinău, aflat în apropierea expoziției. Filmul a fost regizat de Leontina Vatamanu, a cărei mama, Elena, a fost printre moldovenii deportați.

Eroii filmului au vorbit despre cum au fost treziţi, ameninţaţi cu armele, umiliţi, loviţi, împinşi în camioane şi apoi în vagoane pentru vite, cum au trăit în Siberia şi cum, reveniţi în satele lor după moartea lui Stalin, s-au pomenit fără nimic.
Proiecția filmului a fost în aer liber.
„Sfârșitul omenirii”
În urmă cu 76 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul sovietic a organizat cea mai amplă acțiune de deportare în masă de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. În vagoane similare celor amplasate în aceste zile în Piața Marii Adunări Naționale au fost strămutate forțat 35.796 persoane, dintre care 11.889 erau copii.
Marele scriitor sloven Boris Pahor, supraviețuitor al Holocaustului, își amintește ce a simțit în trenul deportării sale, câțiva ani mai devreme. Citat de Robert Kaplan, el povestește: „Eram în vagonul de lângă locomotivă și puteam simți căldura oțelului ca burta unui animal”. Tot ce le ramăsese celor țnghesuiți în vagoanele deportării mânate de naziști sau comuniști era „compasiunea metalului încins”.
La Chișinău, în acest an, expoziția poate fi vizitată zilnic, între 09:00 și 21:00. De asemenea, în cadrul expoziției vor avea loc proiecții de filme și spectacole dedicate memoriei victimelor deportărilor.
Expoziția poate fi vizitată până pe 27 iulie.
Jurnalista Oxana Bodnar este corespondenta HotNews în Republica Moldova.
