VIDEO AUDIO Marius Manole, actor al TNB: Sunt foarte multi actori in teatrele romanesti care nu pot fi folositi la nimic. In provincie sunt actori mai buni ca la Bucuresti

Marius Manole, actor al Teatrului National din Bucuresti, a vorbit sincer despre situatia atat a teatrelor, cat si a actorilor si publicului din teatre. Intr-un interviu efervescent acordat in Studioul HotNews.ro, tanarul actor i-a facut pe regizori nebuni, pentru ca distribuie in filme oameni care nu au nici talent si nici pregatire actoriceasca, doar pentru a-si mediatiza productiile. El este de parere ca singura sansa a teatrelor sa atraga spectatori este sa faca spectacole bune, altfel publicul va renunta sa mai vina.

• Interviul a fost precedat de o discutie online cu cititorii HotNews.ro, pe care o puteti urmari la finalul textului

Asculta interviul

Descarca interviul in format MP3

Marius Manole despre cum se fac filmele in Romania

Fragmente din interviu

• Nu cred ca eu am ales sa ma fac actor. Am o vaga senzatie ca meseria asta m-a ales pe mine, nu eu pe ea. Am ales actoria cand nu eram foarte constient de ceea ce se intampla cu mine, asta insemnand clasa I, chiar. Am fost mult timp la Clubul elevilor si soimilor patriei, daca stiti voi cum era pe timpuri, erau acele cluburi minunate. Acolo am facut eu actorie prima data. M-am facut actor si ca sa imi scuz o existenta a mea care are si foarte multe lipsuri, nu e chiar perfecta. Am ales calea asta pentru ca aici puteam sa fac tot ce nu pot sa imi permit sa fac in viata mea de zi cu zi.
• Marius Manole crede ca faptul ca a primit roluri ciudate, precum cele de spiridus sau caine, l-au ajutat sa se faca mai repede remarcat: „Cati actori au ocazia sa joace un caine, si nu pe scena Teatrului Ion Creanga?”
• Eu cred ca lumea s-a plictisit un pic de televizor, adica sper ca s-a plictisit de televizor si sper ca s-a plictisit de emisiunile foarte proaste de la Tv, Cred ca oamenii, pentru a mai uita de necazurile de zi cu zi, aleg teatrul, pentru ca teatrul e o forma de arta vie. Am fost cu totii cel putin o data la teatru si stim ca in sala se intampla un miracol. Ai senzatia ca, odata cu actorii de pe scena, traiesti o poveste, chiar daca nu-i a ta, si cred ca multi dintre noi simtim nevoia sa mai traim povesti.
• Teatrul functioneaza in perioada de criza si ca o terapie. De altfel, terapia prin teatru exista. Oamenii vin la teatru ca la un psiholog si isi regasesc problemele lor acolo si spun: uite, domnule, nu sunt singurul care am problema asta, nu sunt singurul care sunt inselat in dragoste, nu sunt singurul care sunt sarac, nu sunt singurul care iubesc si nu sunt iubit. Oamenii pleaca de acolo un pic mai linistiti, ca nu sunt singuri, si e important pentru ei sa stie ca nu sunt singuri.
• Marius Manole crede ca legea salarizarii in functie de performante in teatre, despre a carei introducere s-a  vorbit acum un an, era inaplicabila: „Cine poate sa cuantifice talentul unui om? Acolo era un punct in care se scria – rolul principal are 5 puncte, rolul secundar 6 puncte, si asa mai departe. Eu am vazut spectacole in care rolul principal era jucat atat de prost, incat rolul principal devenea rol secundar. Cine poate sa imi spuna mie ca eu iau mai mic salariu pentru ca joc rol secundar, iar actorul din rolul principal, care joaca foarte prost si care a ajuns acolo fie pentru ca e pila directorului sau nu stiu ce, are 5 puncte? Actoria e o meserie atat de subiectiva incat nu ai cum sa cuantifici chestia asta.

Marius Manole despreimportanta feedback-uluipentru un actor

• Presa trebuie sa vanda, iar segmentul oamenilor care sunt preocupati de cultura, in momentul asta, in Romania este extrem de mic. Cine isi permite, intr-un ziar, sa ocupe o pagina mare, intreaga, cu o cronica la un spectacol sau despre o carte? Nimeni nu isi permite, pentru ca nu vinde ziarul, si atunci mor oamenii de foame. Teatrul este mediatizat in masura in care oamenii au nevoie de el, si se pare ca oamenii nu au nevoie atat de mare de teatru. 
• Probabil ca atunci cand oamenii vor pune mana pe telefon, vor suna la TVR si vor intreba ‘Nu va suparati, unde sunt spectacolele de teatru TV care se faceau altadata?’ Pentru ca pe mine sa ma vada cineva, ca eu sa pot ajunge o figura publica si sa pot vinde, eu trebuie sa ma duc la niste emisiuni la care nu vreau sa ma duc. Ar trebui sa ma duc sa spun bancuri, sa cant cantece, sa dansez, sa fac ca toti dracii, sa fac pe maimuta, sa injur, eu nu fac asta. Si atunci, un om, sa zicem, din Arad, n-are de unde sa ma stie. Cei din Bucuresti ma vad la teatru, dar un om din Arad, de exemplu, nu are de unde sa ma stie. Decat daca cumpara o revista de teatru, dar cine cumpara reviste de teatru? Nici mama, care e mama de actor, nu cumpara.
• Teatrele nu au bani pentru productii, ca sa poata pune bannere imense, ca in strainatate, nici atat. Singurul lucru pe care poate sa il faca teatrele este sa faca spectacole extraordinar de bune. Pentru ca daca vii si vezi o porcarie, spui ‘a doua oara nu mai calc in sala’. Teatrul poate doar sa faca spectacole foarte bune, dar cum in teatre nu sunt spectacole bune la ora asta, sunt foarte putine spectacole bune, publicul reactioneaza ca atare.
• Noi suntem o generatie de sacrificiu, si teatrul romanesc se afla in momentul asta intre doua hotare. Sunt oamenii care sunt in teatre dinainte de 1989 si un pic dupa ’89 si sunt si actorii tineri, care au venit dupa ’89 si nu au prins perioada aia. La ora asta, sunt foarte multi actori in teatrele din Romania care nu pot fi folositi la nimic. Sunt foarte multi actori slabi, care, datorita faptului ca au prins un loc si sunt cu contract permanent de munca, pe viata, nu poti sa-i dai afara. Pe de alta parte, ca director de teatru, nu poti sa ai inima sa dai afara un actor care a muncit 50 de ani in teatrul ala, doar pentru ca acum nu mai poate fi folosit foarte mult. Sunt unii care spun ca teatrele trebuie desfiintate, trebuie dat foc la teatre, si reinfiintate. Asa da, hai sa iesim cu totii afara din teatre, si tineri si batrani, facem un concurs si ne reangajam din nou daca suntem capabili sa luam concursul ala. Dar cine judeca concursul ala? Niste oameni subiectivi. Si atunci, nu stiu ce se poate face pentru a schimba in bine lucrurile in teatrul romanesc.
• Eu daca as avea bani, mi-as face un teatru in care eu as da un casting si in care as avea o comisie, pe bune, fara pile, fara compromisuri, fara prietenii, pe cale filiala, paterna, tatal, fiiica, mama, s-a angajat in acelasi teatru, si mi-as face o trupa foarte buna. In rest, habar nu am cum se poate rezolva situatia din teatrul romanesc. Dar marea problema nu este a actorilor, marea problema in momentul asta e ca nu avem regizori buni. Noi suntem nu stiu cate mii de actori in Romania, si regizorii buni ti-i numar pe 10 degete.

Marius Manole desprelegea salarizarii in teatru

Marius Manole despre mediatizarea fenomenului teatral

• Nota redactiei: Pentru a pastra coerenta si relevanta discutiei, nu vom valida comentariile care nu se refera la temele anuntate, care nu contin intrebari sau care constau in atacuri la persoana.

Ati vazut vreodata „Inima de caine”? V-a induiosat cainele vagabond, infrigurat, aproape mort de foame si alungat de oameni? V-ati intrebat cum se pregateste un actor pentru a fi credibil intr-un rol care presupune sa se tarasca mai bine de o ora pe burta si in genunchi, pe scena, pana cand experimentul unui savant care il culege de pe strada il transforma in om? Un rol pentru care trebuie sa invete sa latre, sa scheaune si sa se scarpine intocmai ca un caine, si chiar sa manance de pe jos?

In „Inima de caine”, montare a Teatrului National din Bucuresti dupa nuvela omonima a lui Mihail Bulgakov, Marius Manole face un rol cum nu s-a mai vazut. Dar cine este Marius Manole, omul din spatele rolului?

Marius Manole este unul dintre cei mai in voga si cei mai premiati actori ai tinerei generatii. E un om de o modestie incredibila si spune ca nu are timp sa se gandeasca la succesele de pana acum, tocmai pentru a se concentra pe ce are de facut de acum incolo.

Joaca intr-un ritm halucinant, aproape seara de seara, pentru ca ii place, dar si pentru ca dintr-un spectacol de teatru se castiga mai putin decat dintr-un spot publicitar sau dintr-un serial tv, si pentru ca nici prin gand nu ii da sa intre in distributia unei telenovele.

A cochetat si cu filmul, insa marea lui dragoste ramane teatrul. E de-ajuns sa il vezi pe scena ca sa iti dai seama ca e asa. Joaca cu o energie fantastica, din care parca iti imprumuta si tie, spectatorului, ceva, iar cand iesi de la un spectacol cu el, parca ai impresia ca nimic nu ti se mai pare imposibil. Uneori, uitandu-te la el, te intrebi unde incape atata talent.

Marius a terminat facultatea in urma cu opt ani la Iasi, insa celor de acolo nu le-a dat prin gand sa il pastreze la teatrul din oras.

Astazi, criticii si publicul de teatru il considera unul dintre cei mai talentati actori ai tinerei generatii, insa nu a aparut niciodata la stiri pentru asta. In schimb, jurnalele de stiri nu au ratat ceea ce a fost probabil singura scapare din cariera de pana acum a lui Marius: incidentul de acum doi ani de la Sibiu, cand, suparat ca juca intr-un spectacol care „nu spunea nimic”, dupa cum a declarat el ulterior, si din a carui distributie nu avusese curajul sa se retraga la timp, a urcat pe scena cu o bere in mana si a inceput sa vorbeasca cu spectatorii, care deja plecau din sala sau isi citeau mesajele de pe telefon.

„E vorba ca incurajam in continuare regizori care nu au nimic de spus si facem spectacole care nu spun nimic. De-a lungul carierei am mai fost pus in situatii de genul asta si s-au adunat”, si-a explicat el gestul de atunci (in Ziarul de Sibiu). Incidentul, produs la inaugurarea Capitalei Culturale Europene, nu a trecut neobservat: daca unii l-au condamnat pe Marius, altii l-au felicitat, spunand ca nu e doar un actor talentat, ci si unul cu atitudine.

CV Marius Manole

S-a nascut pe 4 octombrie 1978, la Iasi. A absolvit Facultatea de Actorie din cadrul Academiei de Arte George Enescu din Iasi (la clasa profesorului Emil Coseru) in 2001.

Roluri

Teatrul Maria Filotti din Braila (2001-2004):

• Paulie, in „Drept ca o linie” de Luis Alfaro, regia Radu Apostol (nominalizare Uniter pentru debut).
• Proprietarul, in „Plaja” de Peter Asmussen, regia Radu Afrim.
• Niccolo, in „Angajare de clovn” de Matei Visniec, regia Radu Nichifor.

Teatrul National I.L.Caragiale din Bucuresti (din 2004):

• Puck, in „Visul unei nopti de vara” de William Shakespeare, regia Felix Alexa.
• Kraft si coregrafie in „Gandirea” de Leonid Andreev, regia Felix Alexa.
• Sharik, Sharikov in „Inima de caine” de Mihail Bulgakov, regia Yuriy Kordonskiy.
• Kolea, Sonia Oniscenko in „A patra sora” de Janusz Glowacki, regia Alexandru Colpacci.
• Cleonte, in „Burghezul gentilom”, dupa Moliere, regia Petrica Ionescu.
• Yuichi, in „Iubiri interzise” de Yukio Mishima, regia Issey Takizawa.
• Povestitorul in „Privighetoarea si Trandafirul” de Oscar Wilde, regia Carmen Vidu.

Teatrul Odeon din Bucuresti:

• Kurt, in „Chip de foc” de Marius von Mayenburg, regia Felix Alexa.

Teatrul de Comedie din Bucuresti:

• Povestitorul, in „Ioana si Focul” de Matei Visniec, regia Catalina Buzoianu.

Teatrul Bulandra:

• Raskolnikov, in „Crima si pedeapsa”, regia Iuri Kordonski.

Teatrul Metropolis din Bucuresti:

• Valea, in „In rolul victimei” de Vladimir si Oleg Presniakov, regia Felix Alexa.

Teatrul Tony Bulandra din Targoviste:

• Romeo, in „Romeo si Julieta” de William Shakespeare, regia Kemal Basar.