VIDEO Autobuz sechestrat în New York de tineri care s-au filmat petrecând și dansând fără măști
Oficialii din orașul New York încearcă să dea de urma unor tineri care au blocat un autobuz, dând buzna în acesta pentru a se filma dansând și petrecând timp de 30 de minute fără a purta măști înainte de a fugi de la fața locului, relatează ABC News.
Utilizatorii social media au documentat petrecerea inopinantă, înregistrând zeci de oameni care au „preluat” controlul asupra autobuzului duminică dimineața în jurul orei 4 în cartierul Queens.
Vehiculul s-a oprit fiind blocat de două mașini parcate pe șosea , moment în care mulțimea a urcat pe lângă șoferul care a încercat să îi oprească. Zeci de persoane s-au urcat în autobuz pentru 30 de minute de petrecut, fumat și dansat.
O parte din petrecăreți s-au dezbrăcat în timp ce alții pot fi văzuți dansând în stilul twerk în fundal, toți sfidând obligațiile de a purta măști și respecta distanțarea socială pe mijloacele de transport în comun.
Toți petrecăreții au fugit până când un supervizor al companiei de transport a ajuns la fața locului, șoferul nefiind rănit în urma incidentului.
