VIDEO Beluga care a rătăcit în Sena peste o săptămână a murit. S-a încercat salvarea ei într-o operațiune fără precedent a autorităților franceze
Beluga care a rătăcit în Sena mai bine de o săptămână a murit în timpul transportului către ecluza unde trebuia să fie tratată. Ea fusese capturată într-o amplă operațiune de salvare.
„În ciuda unei operațiuni de salvare fără precedent, cu tristețe anunțăm moartea belugii”, a anunțat prefectura Calvados pe Twitter.
Starea sa s-a inrăutățit, iar specialiștii au decis că singura soluție este eutanasierea. „Suferința sa era evidentă”, au precizat ei.
Beluga a cărei viaţă era în pericol după ce s-a rătăcit în Sena a fost extrasă din apele fluviului miercuri dimineaţă în cadrul unei operaţiuni de salvare organizate de autorităţile locale.
La extragerea cetaceului de 800 de kilograme, în cadrul unei operaţiuni care a durat şase ore, au fost martori un fotograf Reuters şi asociaţia pentru conservare marină Sea Shepherd France.
Beluga complet albă a înotat aproape jumătatea distanţei până la Paris înainte ca autorităţile locale să o izoleze într-o ecluză de mari dimensiuni. Ea urma să fie transportată în oraşul de coastă Ouistreham, din Normandia, unde să fie plasată într-un bazin cu apă sărată.
Deşi prima etapă a operaţiunii de salvare s-a dovedit un succes, existau temeri referitoare la şansele de supravieţuire a cetaceului, care în mod normal ar trebui să cântărească 1.200 de kilograme.
„Veterinarii nu sunt tocmai optimişti în ceea ce priveşte starea de sănătate a belugii”, a declarat pentru BFM TV Isabelle Dorliat-Pouzet, secretar-general al prefecturi Eure.
„’Este teribil de slabă pentru o belugă, iar acest lucru nu prevesteşte nimic bun în ceea ce priveşte speranţa de viaţă pe termen mediu”, a spus ea.
La sfârşitul lunii mai, o orcă grav bolnavă a înotat zeci de kilometri în amonte pe Sena şi a murit din cauze naturale după mai multe încercări eşuate de a o ghida înapoi spre mare.
În septembrie 2018, o belugă a fost zărită în fluviul Tamisa în apropiere de Gravesend, la est de Londra, timp de câteva zile, cea mai sudică apariţie a unei belugi pe coastele britanice. Această specie de cetacee trăieşte de obicei în apele de coastă din zona arctică.