Sari direct la conținut

VIDEO Biserici incendiate și atacuri asupra comunității creștine din Pakistan după acuzații de blasfemie

HotNews.ro
Politia pakistaneza a intervenit dupa izbucnirea violentelor, Foto: AP / AP - The Associated Press / Profimedia
Politia pakistaneza a intervenit dupa izbucnirea violentelor, Foto: AP / AP - The Associated Press / Profimedia

O mulțime formată din musulmani pakistanezi a atacat miercuri o comunitate creștină din estul țării, vandalizând mai multe biserici și incendiind zeci de case după ce doi membri ai comunității creștine de aici au fost acuzați de profanarea Coranului, relatează Reuters.

Violențele au avut loc în orașul Jaranwala din zona industrială Faisalabad, a precizat Naveed Ahmad, un purtător de cuvânt al poliției locale. Acesta a mai spus că gloata violentă a atacat comunitatea de creștini după ce doi membri ai acesteia au fost acuzați de blasfemie.

Usman Anwar, șeful poliției provinciale, a declarat la rândul său că forțele de ordine au restricționat accesul în zonă pentru a încerca să negocieze cu manifestanții. Tot acesta a precizat că au fost vandalizate o „biserică principală” și mai multe mai mici.

Zeci de persoane încă blocau o șosea din apropiere.

Administrația locală a solicitat desfășurarea unor trupe paramilitare pentru a calma mulțimea violentă și aduce situația sub control, potrivit unui ordin guvernamental consultat de agenția Reuters.

Manifestanții și-au vărsat furia asupra comunității creștine locale

Akmal Bhatti, unul dintre liderii comunității creștine, a spus că mulțimea a incendiat cel puțin 5 biserici și membrii săi s-au dedat la jafuri după ce clericii musulmani au incitat lumea în moschei.

Mai multe filmări distribuite pe rețelele de socializare au arătat atât biserici, cât și locuințe și alte bunuri incendiate.

Persoanele găsite vinovate de blasfemie pot fi condamnate la moarte în Pakistan. Deși nicio persoană nu a fost executată în țara asiatică pentru această infracțiune, numeroase persoane acuzate au fost linșate de mulțimi furioase.

Cazul unui băiețel hindus în vârstă de 8 ani a făcut înconjurul presei internaționale în 2021 după ce acesta a devenit cea mai tânără persoană pusă vreodată sub acuzare pentru blasfemie în Pakistan.

Familia băiatului s-a ascuns și numeroși membri ai comunității hinduse din districtul conservator Rahim Yar Khan al Punjabului au fugit din locuințele lor după ce o gloată musulmană a atacat un templu hindus.

Activiștii pentru drepturile omului afirmă că în multe situații acuzațiile de blasfemie sunt formulate de fapt în urma unor dispute personale și că judecătorii de caz adesea tergiversează cu anii procesele din cauza temerilor că ar putea fi acuzați că au dat pedepse prea blânde.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro