VIDEO Ce a rămas dintr-una din cele mai moderne arme trimise de Marea Britanie în Ucraina după ce rușii au lovit-o cu o dronă kamikaze

Rușii au reușit, din nou, să lovească cu o dronă kamikaze Zala Lancet una din cele mai moderne arme trimise de Marea Britanie în Ucraina. Totuși, imaginile video apărute acum arată că daunele sunt minore și că sistemul Stormer HVM folosit să lanseze rachete antiaeriene Starstreak va fi repus în funcțiune curând.
Rușii au reușit, pentru prima dată în martie, să lovească un sistem britanic Stormer HVM folosit să lanseze rachete antiaeriene Starstreak. Apoi, pe 7 mai au apărut alte imagini cu un atac asemănător cu o dronă kamikaze Zala Lancet.
Acum, au apărut și imagini video cu vehiculul avariat și daunele pot fi analizate mai bine.
Din primele informații, avariile produse sistemului Stormer HVM sunt minore pentru că drona kamikaze rusească a lovit vehiculul la un unghi foarte ascuțit, iar jetul exploziei a „ras” în mare parte vehiculul fără să pătrundă prin blindaj.
Contul de Twitter Ukraine Weapons Tracker,c are urmărește tipurile de armament folosite în decursul războiului dintre Rusia și Ucraina, spune că sistemul va reveni curând în serviciu operațional după ce va fi reparat.
#Ukraine: The damage to this Stormer HVM targeted by a Lancet loitering munition is now clear- it suffered fragmentation damage to the launcher assembly, but the HEAT jet hit at a very shallow angle, not penetrating the armor.
As claimed, it’ll return to service after repairs. https://t.co/dSHkVuOFqn pic.twitter.com/SOk9sqky3W
— \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) May 19, 2023
#Ukraine: A Ukrainian Stormer HVM short range air-defense system was taken out of action by a Russian Lancet loitering munition. pic.twitter.com/wN92FmhwPN
— \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) May 7, 2023
Vehiculele Stormer cu rachete antiaeriene StarStreak, trimise de Marea Britanie în Ucraina
Marea Britanie a trimis încă din vara lui 2022 șase vehicule speciale blindate Stormer HVM (High Velocity Missile).
Sistemele Stormer HVM folosește rachete antiaeriene de rază scurtă Martlet sau rachete Starstreak cu triplă submuniție, folosite deja de luptătorii ucraineni pe lansatoare portabile.
Sistemul britanic poate „vedea” și angaja aeronavele inamice până la o distanță de 18 kilometri.
Dronele kamikaze ZALA KYB și Lancet folosite de Rusia
Cele mai folosite drone kamikaze ale Rusiei se numesc ZALA KYB sau Lancet, sunt un tip de „muniții rătăcitoare” – aeronave pilotate de la distanță ce pot sta mai mult timp în aer și pot fi prăbușite intenționat în grupuri de inamici sau vehicule militare.
Dronele ZALA KYB sunt produse de Zala Aero, o subsidiară a grupului Kalashnikov. Acestea pot transporta până la 3 kg de încărcătură (senzori și explozibil), zboară sub plafonul radar, cu o autonomie de peste jumătate de oră, o rază de circa 40 de km și pot prinde o viteză de 130 km/h.
Zala Aero mai produce și drone Zala Lancet, un model mai nou, cu o rază tot de circa 40 de km, dar cu mai multe configurații disponibile și care poate căra de la 1 kg până la 3 kg de explozibil. Despre modelul Lancet se spune că are o viteză în picaj de peste 300km/h, mult mai mare decât celelalte modele kamikaze.