VIDEO Ce este mișcarea "Boogaloo", noua amenințare extremistă din SUA / Adepții, cu ținute militare și cămăși hawaiene, urăsc poliția și propovăduiesc războiul civil
O mișcare de extremă dreapta ai cărei adepți puternic înarmați au perturbat recent manifestațiile antirasiste din Statele Unite a devenit brusc un subiect important de îngrijorare în rândul autorităților americane după ce unul dintre membrii săi a ucis doi polițiști în California, scrie AFP.
Rari sunt cei care au auzit vorbindu-se despre mișcarea „Boogaloo” înaintea acestui an. Dar marți, un sergent californian al armatei aeriene conectat cu acest grup, Steven Carillo, a fost pus sub acuzare pentru uciderea unui polițist în Oakland în timpul unei recente manifestări împotriva rasismului și a violențelor poliției, în 29 mai.
Opt zile mai târziu, mașina sa a fost găsită în apropiere de Santa Cruz. Când polițiștii s-au apropiat de reședința sa, acesta a ucis un al doilea agent.
Steven Carillo, care asupra lui și în mașină avea arme, muniții și echipamente pentru fabricarea unei bombe, a scris „boog” pe capota mașinii, cu propriul sânge, în momentul arestării.
Este al doilea caz de arestare a unor militanți ai acestei grupări în legătură cu protestele care au urmat după moartea lui George Floyd, asfixiat de genunchiul unui polițist alb în Minneapolis, în 25 mai.
La Las Vegas, trei adepți ai mișcării Boogaloo au fost puși sub acuzare la începutul lui iunie pentru incitarea la proteste în timpul marșurilor pașnice de la sfârșitul lui mai. Aceștia aveau asupra lor un cocktail molotov.
Alți membri ai acestei mișcări anti-guvern, care promit războiul civil și rasial, au fost arestați în ultimele luni.
Un membru al mișcării a fost arestat în 11 aprilie în Texas după ce a postat pe rețelele sociale o înregistrare video în care anunța că vrea să ucidă un polițist.
La Denver, în Colorado, un alt adept a fost arestat în 1 mai având asupra sa o bombă artizanală înaintea unei manifestații împotriva restricțiilor impuse pe fondul pandemiei, la care urma să participe.
La începutul lui mai, un grup puternic înarmat legat de mișcare a fost arestat în Texas după o confruntare cu polițiștii care veniseră să închidă un bar care fusese deschis prin încălcarea măsurilor de carantină.
Arme de foc și cămăși hawaiene
Termenul Boogaloo, care desemnează un curent muzical afro-cubanez, este folosit de mai mulți ani pe rețelele sociale ca referință la un nou război civil. Mișcarea, care este puțin organizată, reunește activiști anti-guvern și pro-arme de foc, neo-naziști și adepți ai supremației rasei albe.
Ce-i unește este ura față de poliție și de autorități și propensiunea spre arme de asalt și ținute militare alături de cămăși hawaiene.
„Boogaloo este un termen de argou pentru război civil sau revoluționar”, explica recent JJ MacNab, specialistă în mișcări extremiste la George Washington University. „Dar sub-grupările care folosesc acest termen cad în categorii diverse și dacă vreodată vor vrea să formeze o mișcare unită nu vor reuși să se înțeleagă”.
Comunică prin intermediul rețelelor sociale. Într-un studiu publicat în aprilie, Tech Transparency Project a numărat 125 de grupări dedicate ideologiei Boogaloo pe Facebook, cu zeci de mii de abonați care discută despre arme de foc, explozibili și tactici de atacare a autorităților.
Centrul londonez de studii Institute for Strategic Dialogue a legat mișcarea de opozanții față de măsurile de carantină impuse pentru a răspunde la pandemia de coronavirus.
„Discuțiile ‘Boogaloo’ se orientează din ce în ce mai mult spre modalitatea de a folosi Covid-19 în scopuri violente”, potrivit unui raport al centrului.
Acesta a fost obiectivul în cazul Las Vegas. Poliția a urmărit trei bărbați timp de mai multe săptămâni grație unui informator potrivit căruia aceștia intenționau să detoneze bombe în clădiri oficiale în aprilie și să creeze violențe în timpul manifestațiilor anti-carantină, după cum arată actul de acuzare.
Obiectivul era să provoace o confruntare între poliție și manifestanți, precizează documentul citat.
Au abandonat acest proiect dar au decis să adopte aceleași tactici la manifestațiile antirasiste de la sfârșitul lui mai. Unul dintre ei era „foarte dezamăgit că manifestațiile rămâneau pașnice”, potrivit sursei citate.