Sari direct la conținut

VIDEO Ce spune un criminal rus capturat de soldații ucraineni pe front după ce s-a înrolat în grupul Wagner

HotNews.ro
Inchisoare din Rusia, Foto: Russian Look Ltd. / Alamy / Profimedia Images
Inchisoare din Rusia, Foto: Russian Look Ltd. / Alamy / Profimedia Images

Soldații ucraineni au distribuit pe rețelele de socializare o înregistrare video în care arată interogarea unui criminal rus capturat pe front după ce s-a oferit voluntar să lupte în Ucraina ca parte a grupului de mercenari Wagner.

Dialogul dintre militarul ucrainean și voluntarul rus:

„- Pentru ce ai fost în închisoare?

– Articolul 105.

– Nu știu prea multe despre Codul Penal [Rus], despre ce e?

– Crimă.

– Crimă? La naiba, văd că ești un criminal înnăscut.

– Nu sunt un criminal. Autoapărare cu forță excesivă. Am primit articolul 105.2 [crimă cu circumstanțe agravante]”.

– Înțeleg.

– Ei au vrut să mă ucidă”, afirmă soldatul rus, cu privire probabil la persoanele pentru a căror omorâre a fost condamnat.

Criminalul rus spune că majoritatea camarazilor săi au fost uciși

Interogatoriul continuă:

„ – Toți camarazii tăi sunt din aceeași colonie [penală]?

– Colonii diferite aici.

– Aproximativ câți oameni?

– Echipa noastră era din 50 de oameni, au rămas 12. Când am ajuns am aflat că echipa noastră mai avea 12 oameni rămași.

– Câți oameni sunt aproximativ în total aici, în această poziție?

– În afară de ai mei nu am văzut pe nimeni. După cum zic, avem un control total, nu ne îndepărtăm de casa noastră mai mult de 100 de metri. Am trăit aici ca o turmă de 15 oameni, nu am văzut pe nimeni altcineva”, susține voluntarul Wagner.

Rusia a apelat la pușcăriași pentru a-și întări armata

Jurnaliștii de investigație ruși au scris încă de la începutul lunii iulie că grupul de mercenari Wagner, fondat în 2014 de omul de afaceri Evgheni Prigojin, a început să facă recrutări în penitenciarele din Rusia în contextul în care cetățenii țării nu se înghesuiau să se înroleze voluntar în forțele armate pentru a lupta în Ucraina.

În luna august au început să apară informații că Prigojin, supranumit „bucătarul lui Putin” fiindcă unele din firmele sale se ocupă de catering pentru Kremlin, vizitează personal închisorile pentru a încerca să-i convingă pe infractori și criminali să meargă să lupte în Ucraina.

Ulterior pe rețelele de socializare au apărut și înregistrări video cu Prigojin vorbindu-le deținuților.

Pe 13 octombrie doi cunoscuți parlamentari din partidul Rusia Unită condus de președintele Vladimir Putin au depus în legislativul de la Moscova un proiect de lege care să formalizeze trimiterea deținuților din penitenciare la război, în prezent aceștia fiind recrutați doar de grupul Wagner, o organizație paramilitară care operează ca o forță armată privată a Kremlinului, nu de armata rusă.

Reprezentanta Crimeii în camera superioară a parlamentului de la Moscova, senatoarea Olga Kovitidi, a explicat inițiativa legislativă pe care a depus-o alături de un alt parlamentar rus astfel:

„Dacă condamnatul dă dovadă de curaj și eroism în îndeplinirea îndatoririi militare, atitudine conștiincioasă față de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu militar și prin aceasta dovedește îndreptarea sa, atunci, la propunerea comandamentului, instanța de judecată îl poate elibera de la executarea pedepsei sau a restului pedepsei, înlăturând condamnarea sau înlocuind restul pedepsei cu o formă mai blândă de pedeapsă”.

Olga Kovitidi a atras atenția presei de stat ruse și în luna septembrie, când a propus ca și bărbații altfel considerați inapți din punct de vedere fizic pentru serviciul militar să fie înrolați în forțele armate.

Ea a făcut comentariile la o zi după ce Vladimir Putin a decretat mobilizarea parțială în Rusia.

Urmărește ultimele evoluții din a 246-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro