VIDEO „Cea care nu moare”. O adolescentă a fost salvată în Turcia în a 11-a zi de la cutremur

O tânără de 17 ani a fost salvată joi şi scoasă de sub dărâmături, la 11 zile de la producerea cutremurelor devastatoare care au lovit sudul Turciei şi nord-vestul Siriei, provocând moartea a peste 41.000 de oameni şi prăbuşirea a mii de clădiri, relatează AFP și News.ro.
Aleyna Ölmez – al cărei nume de familie în turcă înseamnă „cea care nu moare” – este unul dintre puţinii supravieţuitori care încă mai sunt găsiţi sub dărâmături, în ciuda frigului şi a violenţei cutremurelor din 6 februarie, care numai în Turcia a făcut peste 36.000 de morţi.
Fata a stat îngropată sub dărâmăturile clădirii în care locuia, în Kahramanmaras, în sudul Turciei, timp de 248 de ore.
În momentul salvării, ea era conştientă şi a putut să închidă şi să deschidă ochii, urmând instrucţiunile echipelor medicale, a declarat pentru AFP un salvator.
În lacrimi, unchiul ei i-a îmbrăţişat rând pe rând pe voluntarii care au salvat-o de sub dărâmături. „Am fost atât de fericiţi. Să vezi bucuria familiei este incomparabilă”, a declarat Ismail, unul dintre salvatori.
Cei mai mulţi dintre ei sunt mineri din diferite oraşe ale ţării, iar voluntarii lucrează în continuare pentru a încerca să găsească supravieţuitori printre ruine.
„Toţi minerii vă vor spune acelaşi lucru: am venit aici în speranţa de a localiza un sunet de la un supravieţuitor”, a declarat Ali Akdoga. „Chiar dacă sunetul pe care îl localizăm este cel al unei pisici, noi vom încerca să o salvăm şi pe ea”, a adăugat Akdoga.
A young girl was pulled from debris of a collapsed building 248 hours after deadly earthquake hit southern Türkiye as hopes of finding more survivors fades https://t.co/rez2i4jcjM pic.twitter.com/VQTxmlPygx
— ANADOLU AGENCY (@anadoluagency) February 16, 2023