Sari direct la conținut

VIDEO Cine a fost Lisa, fetița ucisă în cărucior în timpul atacului rusesc cu rachete asupra Vinița / Imagini greu de privit

HotNews.ro
Fetita ucisa in timpul atacului asupra orasului Vinita, Foto: Captura video
Fetita ucisa in timpul atacului asupra orasului Vinita, Foto: Captura video

Mai multe înregistrări video cu fetița ucisă de rachetele rusești în timpul atacului barbar asupra orașului Vinița din Ucraina au apărut pe platformele social media, prima doamnă a Ucrainei transmițând un mesaj tulburător despre micuță.

„Cu toții am fost îngroziți astăzi de o fotografie cu un cărucior răsturnat în Vinița. Iar apoi, citind știrile, mi-am dat seama că o cunosc pe această fată. Cunoscut-o… Nu voi scrie cuvintele pe care le vreau pentru cei care au ucis-o. Vă voi scrie despre Lisa”, a notat Olena Zelenska pe pagina sa de Twitter.

„Ne-am întâlnit în timpul înregistrării unei filmări pentru sărbătorile de Crăciun. Fetița a reușit să se picteze cu vopsea nu doar pe ea, rochia ei, ci și pe toți ceilalți copii, pe mine, cameramanul și directorul în doar jumătate de oră”, a scris prima doamnă a Ucrainei despre ceea ce pare să fi fost o vizită la un centru pentru copii cu nevoi speciale.

„Uitați-vă la ea în viață, vă rog. Plâng alături de cei dragi ei”, și-a încheiat ea mesajul.

Mai multe înregistrări video cu fetița alături de mama ei au fost amplu distribuite de ucraineni pe platformele social media, unii comentând că mama Lisei, care se afla lângă cărucior în momentul căderii rachetei, și-a pierdut un picior în urma atacului.

Canalul NEXTA TV fondat de disidentul bielorus Roman Protasevici notează la rândul său că televiziunile ucrainene au transmis că mama fetiței se află în stare gravă în spital, luptând pentru viața sa.

Peste 20 de civili uciși în atacul barbar al rușilor asupra Vinița

Autoritățile ucrainene au anunțat joi după-masa că cel puţin opt persoane au fost ucise de un atac cu rachete ruse asupra orașului Viniţa, aflat la aproximativ 200 de kilometri sud-vest de Kiev și la sute de kilometri distanță de linia frontului.

„Atac cu rachete în centrul orașului. Există răniți și morți, printre care și un copil mic. În fiecare zi, Rusia distruge populația civilă, ucide copii ucraineni, trimite rachete spre obiective civile. Unde nu există nimic militar. Ce este aceasta, dacă nu un act deschis de terorism? Inumani. O țară ucigașă. O țară teroristă”, a transmis și președintele Volodimir Zelenski pe canalul său de Telegram.

Una dintre fotografiile tulburătoare apărute pe rețelele de socializare imediat după atac arăta un cărucior abandonat, răsturnat pe stradă, lângă care se află o parte a unui picior. Este același cărucior care poate fi văzut și în înregistrarea video distribuită de NEXTA TV.

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a confirmat la scurt timp după că un copil a fost ucis în timpul atacului cu rachete care a lovit o clădire de birouri.

„În timp ce Conferința de la Haga este în desfășurare, Rusia comite încă o crimă de război. Cel puțin un copil ucis, printre alte victime ale atacului cu rachete de la Vinița. Vom judeca criminalii de război ruși pentru fiecare picătură de sânge și lacrimă”, a transmis Kuleba, pe Twitter.

Ministrul a distribuit și o înregistrare video șocantă, în care poate fi observat căruciorul distrus în urma atacului, în plină stradă, și urme de sânge.

Autoritățile ucrainene au anunțat joi seara că rușii au lansat cinci rachete Kalibr, cel mai probabil de pe un submarin din Marea Neagră, asupra orașului Vinița. Două dintre acestea au fost interceptate de sistemele antiaeriene însă trei au lovit orașul.

Bilanțul actualizat al victimelor anunțate joi seara era de cel puțin 22 de morți.

Urmărește ultimele evoluții din a 142-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro