VIDEO Cine este Crinuta Dumitrean: Miss Bistrita care l-a imbogatit pe "Stelu", la Restituirea Proprietatilor. Parcursul si "proptelele" ei
Crinuta Nicoleta Dumitrean, adusa, cu madat, luni, la Directia Nationala Anticorptie, in dosarul despagubirilor acordate omului de afaceri Stelian Gheorghe, a condus Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor in perioada octombrie 2009-octombrie 2011, post in care a fost promovata de PDL Bistrita-Nasaud, condus de Ioan Oltean.
Potrivit presei locale, Crinuta Dumitrean a castigat un concurs de frumusete, Miss Bistrita, inainte de a face cariera in administratia publica la varf.
Nascuta in 1974, incepand cu anul 1998, Dumitrean a lucrat 5 ani in mediul privat in Romania si in America, dar si la Distrigaz Bistrita, dupa care a intrat in Ministerul Integrarii Europene, in functia de consilier negociator, in anul 2003, in timpul guvernarii Nastase. In 2006, in guvernarea Tariceanu, a devenit director la Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA), cu atributii anti-frauda, iar in anul 2009, in guvernarea Boc, a ajuns vicepresedinte, cu rang de subsecretar de stat, la Institutul National de Administratie, de la Ministerul Administratiei si Internelor.
In octombrie 2009, premierul Emil Boc a numit-o pe Dumitrean presedinta a Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), cu rang de secretar de stat. Potrivit presei locale bistritene, Crinuta Dumitrean s-a bucurat atunci de sprijinul lui Ioan Oltean, pe atunci vicepresedinte al PDL si presedinte al PDL Bistrita-Nasaud.
In octombrie 2011, Boc a eliberat-o pe Crinuta Dumitrean din functia de la ANRP, la cererea ei. Demisia ei de la conducerea ANRP a venit dupa ce, la sfarsitul lunii august 2011, vicepresedintele ANRP de atunci, Remus Virgil Baciu, a fost arestat preventiv pentru trafic de influenta. In aprilie 2014, Baciu avea sa primesca 5 ani de puscarie cu executare, pentru trafic de influenta. In august 2011, el a luat mita 270.000 de euro de la 3 petente pe care le-a favorizat in a obtine mai rapid depagubiri pentru un teren de 7.100 mp din Bucuresti.
In perioada in care conducea ANRP, Crinuta Dumitrean a facut parte din Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor (CCSD) din cadrul Autoritatii, care a stabilit despagubirile pentru omul de afaceri Stelian Gheorghe, zis „Stelu”. Potrivit Directiei Nationale Anticoruptie, „Stelu” si inca 2 oameni de afaceri (Valentin Visoiu, Adrian Andrici) au primit de la stat despagubiri umflate cu 62 de milioane de euro prin decizia comisie din care facea parte Dumitrean. Alaturi de ea, in comisie mai erau Alina Bica, cea care avea sa ajunga in 2013 sefa DIICOT, actual deputat Catalin Teodoroescu (PDL), precum si Remus Baciu, cel care avea sa fie apoi condamnat la 5 ani de inchisoare in alt dosar.
Intr-un raport al Curtii de Conturi din 2013, Crinuta Dumitrean a sustinut, referitor la sedinta CCSD din 13 martie 2011 in care i-au fost aprobate despagubirile lui „Stelu”, ca „expertul evaluator contractant isi asuma intreaga raspundere conform contractului de prestari servicii incheiat”.
In octombrie 2011, Dumitrean si-a reluat functia de director in APIA, in subordinea Ministerului Agriculturii, post pe care si-l pastrase si cat a fost vicepresedinta la INA si presedinta la ANRP. In paralel, ea desfasura si activitati de mediator, ca persoana fizia autorizata. Acest cumul de functii si activitati i-a atras Crinutei Dumitrean o decizie de incompatibilitate din partea Agentiei Nationale de Integritate, in 2012.
Ea a fost si membra a Comisiei de Supraveghere la Fondul Proprietatea, pe vremea cand conducea ANRP. La Fondul Proprietatea Stelu si altii ca el au primit actiuni la valoarea despagubirilor de la stat, acordate de ANRP.
In plus,ANI a gasit-o pe fosta sefa de la Restituirea proprietatilor cu 150.000 de euro avere in plus fata de cat putea sa agoniseasca din veniturile declarate. Agentia a sesizat atunci Comisia de cercetare a averilor de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.
Dupa proces, Dumitrean a fost declarata in stare de incompatibilitate, prin decizia definitiva si irevocabila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in iunie 2014 .
La APIA, Crinuta Dumitrean a mai lucrat cel putin pana in ianuarie 2013, in guvernarea Ponta, pana atunci figurand cu declaratii de avere si interese pe site-ul institutiei. In prezent, ea este mediator, lucrand in ultimii doi ani la Bruxelles si la Bucuresti, potrivit CV-ului ei de pe LinkedIn.
Si la capitolul studii, Crinuta Nicoleta Dumitrean are un CV bogat. Ea a terminat Facultatea de Management la ASE Bucuresti, in 1997, iar in 2004 si-a luat licenta si in Drept, la Universitatea Ecologica, privata. In anul 2009, Dumitrean si-a luat si doctoratul, in Doctrine Economice, la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca. Ea mai are doua masterate si cateva diplome de studii post-universitare, printre care unul la Colegiul National de Aparare.
Referitor la averea sa, Crinuta Dumitrean a intrat in ANRP cu o avutie deja maricica, la varsta de 35 de ani: teren intravilan de 1000 mp in Voluntari, judetul Ilfov, cumparat in 2009, precum si 66.000 mp de teren agricol in Afumati, Dascalu si Tunari, din acelasi judet.
Ea mai avea o garsoniera (32 mp) din un apartament (85 mp) in Bucuresti, cumparate in 2001, respectiv 2006. Cand a preluat presedintia ANRP, Crinuta Dumitrean avea su un audi A4 (fabricatie 2001) si un BMW (fabricatie 2006), dar si datorii de 15.000 de euro.
Dupa cei doi ani in fruntea Restituirii proprietatilor, Crinuta Dumitrean si-a amintit ca mai avea ceva pamant, pe care nu l-a trecut si in declaratia de avere din octombrie 2009. Astfel, in noua sa declaratie, din noiemnrie 2011, figureaza 1.675 mp de intravilan in Voluntari, cumparat in perioada 2006-2009. Coroborand cu declaratia cealalta, rezulta inca 675 mp de teren intravilan cumparat in perioada 2006-2008. De asemenea, in declaratia de avere din octombrie 2009 ea declarase ca are in Dascalu 34.600 mp de teren agricol cumparati in anul 2006, pentru ca in februarie 2010 pamantul de la Dascalu sa masoare 42.000 mp, cumparati in perioada 2006-2009.
In declaratia din februarie 2010, Crinutei Dumitrean nu-i mai apare masina Audi A4, dar nici nu figuraza la capitolul bunurilor instrainate. La fel si in 2011, dupa ce a plecat de la ANRP.
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’; document.write(”); if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/ae86d3e98480f3db31efd8c7de229d08/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
Citeste si:
- UPDATE Fosta presedinta a ANRP, Crinuta Dumitrean, adusa cu mandat la sediul DNA / Oana Vasilescu a fost retinuta de procurori
- DNA confirma ca numele lui Dorin Cocos apare in dosarul Alinei Bica: Omul de afaceri ar fi cerut 10 milioane de euro pentru a interveni la ANRP
- Mecanismul fraudei de la despagubiri: Cum au ajuns „samsarii de terenuri” si „rechinii imobiliari” sa castige sute de milioane de euro. TOP despagubiri cu „Stelu” in frunte
- Fosta sefa a ANRP Crinuta Dumitrean si doi deputati, in comisia ANRP care l-ar fi despagubit ilegal pe Gheorghe Stelian. Patru oameni de afaceri au impartit prejudiciul