Sari direct la conținut

VIDEO Circulația pe Valea Oltului va fi reluată din 9 august, dă asigurări Sorin Grindeanu: „S-a lucrat consistent” 

VIDEO Circulația pe Valea Oltului va fi reluată din 9 august, dă asigurări Sorin Grindeanu: „S-a lucrat consistent” 
Lucrări pe Valea Oltului. FOTO: CNAIR

Circulația pe Valea Oltului – închisă din 8 iulie, pe timpul zilei – va fi reluată din 9 august, a dat asigurări, miercuri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care spune că în acest moment lucrările sunt finalizate în proporție de aproape 75%, „deci suntem în grafic”. 

Grindeanu a făcut aceste declarații miercuri, când a mers pe Valea Oltului împreună premierul Marcel Ciolacu, și a susținut că la acest moment nu are motive să creadă că nu va fi respectat termenul de 9 august pentru încheierea lucrărilor. 

„Progresul de la 50%, cam unde eram săptămâna trecută, suntem aproape de 75%, deci suntem în grafic. Săptămâna viitoare avem termenul maxim de 9 august când se va redeschide circulaţia. N-am niciun fel de motive în acest moment, nici eu, nici domnul director Pistol, nici ceilalţi colegi să nu credem că se va respecta acest termen. Au lucrat foarte bine, s-a lucrat în această perioadă consistent, dovadă că s-a ajuns în aceste 3 săptămâni la aceste procente de 75%”, a spus Sorin Grindeanu, citat de Agerpres. 

Potrivit acestuia, după redeschiderea traficului pe Valea Oltului ar mai putea fi restricţii doar pe acele porţiuni de trei benzi, adică să fie închisă una dintre acestea dacă va fi nevoie.

„Preocuparea noastră nu e doar pentru a se termina până pe 9 august aceste lucrări. Preocuparea noastră e şi după, de a avea siguranţă, de a se monta plase, de a se monta acei parapeţi, care, chiar după reluarea traficului, lucrările care vor continua aici, pe aceste drumuri de acces, pe tot ceea ce va face compania, să evite situaţiile în care pietre, lemne, bolovani să ajungă în şosele. E una din preocupările noastre”, a mai afirmat ministrul Transporturilor. 

Grindeanu: Amânarea lucrărilor pe Valea Oltului ne-ar fi adus penalități de 80 de milioane de lei 

Criticat în spațiul public pentru decizia de a închide în plin sezon de concedii unul dintre cele mai circulate drumuri din România, Grindeanu a spus că amânarea lucrărilor ar fi însemnat o întârziere de un an la autostrada Sibiu-Pitești şi penalităţi de 80 de milioane de lei.

Din 8 iulie, maşinile nu pot circula în intervalul 06.00 – 20.00, cu excepţia celor ale instituţiilor de intervenţie, care sunt  însoţite de echipaje ale constructorului. Riveranii beneficiază de două intervale speciale pentru a se putea duce/ întoarce de la serviciu. CNAIR a stabilit rute ocolitoare, de unde a ridicat orice restricţie, iar CFR a suplimentat numărul de garnituri.

INTERVIURILE HotNews.ro