VIDEO Constanța: Un taxi lăsat de șofer pe avarii a traversat singur bulevardul și a căzut într-o groapă săpată de Regia de Apă
- Redactia Hotnews
Un taximetru care nu avea şofer, parcat vineri pe marginea unui bulevard din municipiul Constanţa, s-a pus în mişcare, a traversat carosabilul intrând şi pe contrasens şi a căzut apoi într-o groapă săpată de muncitorii Regiei de Apă, imaginile fiind surprinse de o cameră video din zonă, transmite Agerpres.
Incidentul, ce a avut loc pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în dreptul Spitalului de Boli Infecţioase, nu a fost soldat cu victime şi pagube materiale produse altor autovehicule.
După ce s-a pus în mişcare, taximetrul a luat-o spre stânga, către banda continuă de pe mijlocul bulevardului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în zona unde se efectuau lucrări, căzând în groapa adâncă de aproximativ un metru.
În trafic se aflau în momentul respectiv mai multe autovehicule.