VIDEO Corespondenta de la Cannes. Interviuri cu Cristian Mungiu si Maria Dragus. Filmele romanesti continua sa fie favorite

Pentru azi am facut interviuri video cu Cristian Mungiu si Maria Dragus. M-a surprins ca Maria Dragus, care nu e nascuta in Romania (mama ei nefiind romanca, doar tatal), vorbeste romana la perfectie si e la curent cu cinemaul romanesc. Dupa lansarea de aseara, azi echipa s-a spart. Adrian Titieni a luat avionul la 6.30 dimineata pentru lansarea de la Cluj, iar cei care au ramas in Cannes dau interviuri pana diseara.

Cronicile elogioase despre „Bacalaureat” aparute pana acum dau sperante la palmares, de altfel cotatiile celor mai apreciati critici internationali cooptati de revista Screen International includ cele trei productii romanesti in lotul celor mai bune filme din Competitia Oficiala.

In tabelul de azi din ScreenDaily, actualizat dupa proiectiile de aseara, continua sa conduca coproductia minoritara romaneasca Toni Erdmann, de Maren Ade, urmata de Paterson (de Jim Jarmusch), Sieranevada (Cristi Puiu) si Aquarius (Kleber Mendonca Filho) la egalitate de puncte, si de Bacalaureat (Cristian Mungiu) care nu a fost vazut de unul din cei 11 critici.

In interviul realizat cu Cristian Mungiu pentru HotNews.ro am inceput prin a lamuri intrebarea de la conferinta de presa, cu atat mai mult cu cat ea ar putea da nastere la speculatii:

Desi s-a nascut in Germania si doar tatal ei e roman, Maria Dragus vine des sa-si vada bunicii de langa Galati si incearca sa tina legatura cu cultura romana. A fost descoperita de Mungiu pe cand era shooting star la Festivalul de la Berlin in 2014, alaturi de Cosmina Stratan. Asta se intampla dupa aparitia din filmul lui Michael Haneke Panglica alba/Das weisse Band, premiat cu la Palme d’Or la Cannes in 2009.

Pentru HotNews.ro, Maria Dragus a inceput prin a rememora prima intalnire cu Cristian Mungiu, pe care a dat o fuga sa-l cunoasca la Bucuresti imediat dupa Festivalul de la Berlin:

S-au anuntat premiile Cinéfondation, Romania n-a luat nimic

Azi dupa-masa s-au anuntat premiile sectiunii Cinéfondation, destinata filmelor de scoala si inclusa in Sectiunea Oficiala. Din pacate, filmul romanesc Toate fluviile curg in mare, de Alexandru Badea, nu s-a regasit in palmares.

Juriul prezidat de Naomi Kawase si compus din: Marie-Josée Croze, Jean-Marie Larieu, Radu Muntean si Santiago Loza, a decis urmatoarele premii:

Premiul I – Anna, de Os Sinai (Israel)

Premiul II – In the Hills, de Hamid Ahmadi (Marea Britanie)

Premiul III, ex-aequo: A nyalintas nesze, de Nadja Andrasev (Ungaria)

La culpa, probablamente, de Michael Labarca (Venezuela)

Juriul Cinefondation, din care face parte si Radu Muntean / Foto: Iulia Blaga

Ultimele barfe spun ca celalalt scurtmetraj romanesc din Selectia Oficiala, 4:15 pm. Sfarsitul lumii, de Gabi Virginia Sarga si Catalin Rotaru, ar fi printre favoritii la Palme d’Or-ul ce se va anunta duminica seara, in cadrul ceremoniei de inchidere a festivalului. Ceremonia incepe la ora locala 19:15 (20:15 la Bucuresti). Sa-i tinem pumnii.

Premiile sectiunii Un Certain Regard, unde concureaza Caini, de Bogdan Mirica, se anunta maine, 21 mai 2016, de la ora locala 19. Azi m-am intalnit cu Mirica prin palatul festivalului. Entuziasmul sau – la interviul video imi spusese ca vrea sa vada cat mai multe filme-, s-a turtit intre timp in agitatia de aici. Acum abia asteapta sa se intoarca acasa.

Nici nu ma mir. Cannes-ul e ca un clopot de sticla care te tine sub presiune, te face sa uiti notiunea timpului si te stoarce de energie. Mai e putin. Oricum, indiferent de palmaresul final, 2016 a fost glorios pentru Romania la Cannes. Cine stie cand va mai avea un an atat de bun. Ah, as mai vrea sa spun ceva.

Mi s-a parut un foarte frumos (desi normal intr-o o tara normala) ca noul ministru al Culturii, Corina Suteu, a venit la proiectiile filmelor romanesti, inclusiv la scurtmetraje, si a stat de vorba cu cineastii.

Gata, fug sa vad noul film al iranianului Asgar Farhadi, Forushande, inclus in ultimul moment in Competitia Oficiala. Desi sper sa fie prost , la fel de neinteresant pentru premii ca The Neon Demon, de Nicolas Winding Refn, si The Last Face, de Sean Penn, despre care am citit o cronica de o ironie extraordinara in Variety. Pacat ca nu mai am timp acum. Poate mai tarziu. Au revoir!