VIDEO Cronica de film: "Barbati care urasc femeile", primul film din "Trilogia Mileniului" – sa ducem cinemaul european in mall-uri, tovarasi!

￢”Barbati care urasc femeile” e traducerea titlului original al filmului si cartii, „Man som hatar kvinnor”, desi mai cunoscuta e varianta engleza a titlului, „The Girl With a Dragon Tattoo”. Daca literatii au gasit in trilogia lui Stig Larsson influente din toti marii autori de literatura politista, cel mai mare succes de casa din toate timpurile din cinematografele suedeze si daneze e, daca vreti, o combinatie europeana de „Se7en” si „Twin Peaks”, care se urmareste cu sufletul la gura.

Dupa marele succes de casa al filmului in intreaga lume, succes care a vandut si mai bine cele trei romane postume ale lui Stieg Larsson (jurnalist suedez de stanga decedat in 2004, la 50 de ani, in urma unui infarct), Hollywoodul a devenit interesat de „Barbati care urasc femeile” si de posibilitatea acestuia de a scoate bani.

Un remake al filmului va fi in curand realizat de cine credeti? – David Fincher -, iar Brad Pitt, Johnny Depp si George Clooney au fost interesati de rolul principal masculin oferit pana la urma de cei de la Sony Pictures lui Daniel Craig, la sfarsitul lunii iulie.

Ca un remake al unui film european care a rupt gura lumii in 2009, formatat dupa reteta hollywoodiana, va depasi ca ecou originalul e foarte greu de crezut si suna chiar sinucigas. Filmul regizat de danezul Niels Arden Oplev e o intreprindere serioasa si profesionista, care pe durata a 152 de minute nu lasa sa se intrevada nicio o nota falsa, nicio rupere de ritm, ochi dus din scenariu sau derapaj regizoral.

Precis decupat, filmul ne scuteste de genericul amplu de inceput si ne introduce rapid in subiect. Un barbat in varsta, intr-un birou elegant si retro, deschide un plic in care se afla o floare presata. Barbatul se uita pe stampila, vede ca plicul a venit din Hong Kong si incepe sa planga.

In scena urmatoare, un cunoscut jurnalist, Mikael Blomkvist (Michael Nykvist) e condamnat la trei luni de inchisoare pentru ca a facut acuzatii false de coruptie la adresa unui mare om de afaceri. Pentru cine nu a parcurs mai intai cartea si nu stie despre ce e vorba, filmul e – normal – mult mai surprinzator.

Blomkvist va fi angajat de barbatul din debutul filmului, Henrik Vanger (membrul unei proeminente familii de afaceristi), sa descifreze misterul disparitiei nepoatei sale, Harriett, in urma cu 40 de ani. Niels Arden Oplev reuseste sa cultive misterul o buna parte din film, gratie unui scenariu bine articulat, fara nimic in plus, si a unei regii care foloseste in mod optim imaginile foto sau video de epoca, in asa fel incat acestea sa reveleze si in acelasi timp sa ascunda adevarul pana cand nu va fi venit vremea sa-l aflam.

Portretul fetei care este in film Harriet e, de pilda, o oglinda a diferitelor etape ale anchetei jurnalistului. Expresivitatea figurii tinerei – cu un zambet care il concureaza pe cel al Mona Lisei – face ca Harriet sa para cand o victima, cand ascunzand ceva nu foarte kusher.

Mizand pe fascinatia pe care imaginile din trecut o au asupra noastra, ca si pe cea creata de imaginea fotografica/video ca inregistrare fidela/mincinoasa a realitatii, filmul ne tine atentia incordata si ne face sa vrem sa descoperim in acelasi timp cu eroul, sau chiar inaintea lui, toate necunoscutele ecuatiei.

Mi-e greu sa cred ca Daniel Craig, aflat in plina suita „James Bond”, va fi cel putin la fel de credibil ca suedezul Michael Nykvist care e atat de uman si de convingator cu burtica ascunsa sub tricou si aparenta sa atat de putin glamour. Nykvist e un actor foarte bun si fotogenic, desi nu arata ca Brad Pitt, iar alchimia cu marea descoperire a actoriei europene, Noomi Rapace, transformata total in hackerita agresiva cu piercinguri si doua pachete de tigari pe zi e pe cat de imposibila la inceput pe atat de normala cand cei doi ajung in pat.

Filmul e profesionist si sobru in toate aspectele sale. Capacitatea lui Stieg Larsson de a duce mai multe subintrigi in acelasi timp e pastrata de Rasmus Heisterberg si Nikolaj Arcel, al caror scenariul reuseste sa pastreze amplitudinea romanului, creand personaje vii, complicate carora le da ocazia sa se transforme. De asemenea, scenariul pastreaza acute si trimiterile la activitatea anti-extrema dreapta a jurnalistului Stieg Larsson (care au dus la interpretari ale cauzei mortii sale subite.).

Imaginea lui Eric Kress profita din plin de albeata inghetata a iernii din insula Hedeby, introducand note eterice (flashback-urile jurnalistului cu imagini din propria copilarie) sau sumbre (cumplita experienta a personajului lui Noomi Rapace, violata de cel care ar fi trebuit sa-i supravegheze reintegrarea sociala dupa iesirea din inchisoare).

„Barbati care urasc femeile” e cinema comercial de calitate, desi granita dintre film comercial si film de arta e tot mai putin vizibila azi (o distinctie s-ar putea face din punctul de vedere al mizei financiare), si e o tentativa mai mult decat reusita de a aduce cinematografia europeana nu la sate (!), ci in mall-uri.

Independenta Film, distribuitorul roman al filmului, va prezenta in lunile octombrie si noiembrie, si celelalte doua parti ale „Trilogiei Mileniului”, „Fata care s-a jucat cu focul” si „Castelul din nori s-a sfaramat”. Datorita scenelor cu continut erotic, „Barbati care urasc femeile” e interzis la noi spectatorilor sub 18 ani. „Trilogia Mileniului” a fost publicata si in limba romana, de Editura Trei, incepand cu 2008.

„Barbati care urasc femeile” , regia Niels Arden Oplev, cu: Michael Nykvist, Noomi Rapace, Lena Endre, Sven-Bertil Taube. Premiera romaneasca – 10 septembrie 2010.

Trailer