VIDEO Cronica de film: Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism

Afisul celui mai recent film al lui Corneliu Porumboiu ne arata o furculita indoita. „There is no spoon”, se gandeste cinefilul care a bifat, normal, „Matrix”. Dar vazand filmul lui Porumboiu dai de o antologica discutie despre tacamuri si iti dai seama ca depaseste ideea realitatii iluzorii pentru a se plasa intr-o discutie numai despre cinema. Despre filosofia si sintaxa lui, despre imposibilitatea limbajului cinematografic de a transmite tot ce doreste autorul, despre ce inseamna sa fii cineast. Un film dificil, dar gustul pe care il lasa la final e aspru si placut.

Dupa „Politist, adjectiv” multa lume se intreba, probabil, in ce directie se va mai duce Corneliu Porumboiu, cat de abstract mai putea deveni? Ei bine, mai era loc. „Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism” are la fel de multe sanse, la fel ca „Politist, adjectiv”, sa imparta spectatorii in doua tabere.

Una, obisnuita cu cinemaul narativ, care sa spuna ca e o porcarie, cealalta care sa considere ca abstractizarea inseamna purificare si ca Porumboiu a ajuns la un cinema aproape geometric, ale carui personaje sunt – daca vrem, niste functii, iar actiunea e nesemnificativa.

Cata e, actiunea filmului e urmatoarea: se da regizorul Paul (Bogdan Dumitrache), aflat in turnaj cu filmul sau (nu se spune titlul). Paul are o relatie cu o actrita dintr-un rol secundar, Alina (Diana Avramut), care a venit de la Targu Mures si isi petrece timpul liber cu el, desi e mereu sunata de un iubit/sot.

Paul si Alina discuta aproape numai despre filmul la care lucreaza, in special despre o scena nud pe care Paul a introdus-o in film si pe care o pregatesc in cele mai mici detalii – mimate de Alina, cu toate ca nu e o scena importanta (Alina nu e personaj principal), iar filmul e, oricum, unul politic. La Locarno, unde filmul a avut premiera mondiala, Porumboiu a spus ca a facut un film politic:)

Nu e un spoiler daca va spunem ca scena respectiva nu iese bine, oricum nici nu o vedem, dupa cum nu vedem nimic din ce ne-am obisnuit sa vedem la un film despre o echipa de filmare la lucru.

„Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism”/ Foto: Independenta Film

Daca furculita e, aflam din discutia dintre Paul si Alina la restaurant, ceva ce mijloceste legatura dintre om si mancare, tot ce tine de alcatuirea unui film (nu doar de bucataria lui) faciliteaza relatia dintre spectator si autor. Dar daca ne concentram pe „mijloace” vom pierde „continutul” (la fel ca europenii in relatie cu mancarea?).

Autoreferentialitatea pe care ar presupune-o un film gen „Noaptea americana” e mult mai adanc pusa in abis aici. Pe Porumboiu nu il intereseaza filmul lui Paul si in mod cert nu are de gand sa ne lase sa ne intereseze. Cand Paul vrea sa vada materialul filmat si trage ecranul, pe intuneric, ecranul se afla exact in pozitia spectatorului, iar lumina dispare. Ramanem in bezna.

Singura data cand ajungem aproape de platoul de filmare e spre final, cand Paul se intalneste in rulota cu producatorul lui (Mihaela Sarbu) si cu medicul (Alexandru Jitea) venit sa verifice pe ecranul calculatorului (tot pe un ecran!), daca endoscopia facuta anterior indica un ulcer. (Producatorul avea nevoie de confirmare pentru asigurare, iar Paul crede ca are ulcer, desi in ochii nostri pare mai degraba ipohondru si mitoman).

Endoscopia e samburele filmului. Filmata, cum e, in digital, e cu atat mai dura si pare cu atat mai reala. Evident, interesul nu e unul medical. Filmul incepuse cu o discutie dintre Paul si Alina despre viitorul filmului, iar Paul era de parere ca peste 50 de ani digitalul va fi schimbat cinemaul atat de mult incat filmele vor fi cu totul altfel ca cele de azi.

Si, ca sa argumenteze de ce digitalul largeste posibilitatile in vreme ce pelicula le limiteaza, explica cum, la o rola de 305 metri si doua secunde intr-un metru de pelicula, esti obligat sa nu poti filma mai mult de 11 minute odata – ceea ce si face Porumboiu in film.

„Limita asta a determinat un mod de a face cinema, un mod de a privi lumea, mai bine zis de a gandi lumea. (…) In digital, limita asta e mult mai mare de o ora si o sa creasca pana la infinit probabil, deci poti creiona o realitate mult mai fidela, daca vrei”, crede Paul.

Cu endoscopia patrundem in interiorul cineastului, dar nici asa nu avem siguranta ca-i vedem ulcerul pentru ca, spune medicul, saliva tigarii fumate pe stomacul gol ar putea sa-l acopere (daca el, intr-adevar, exista).

Porumboiu a ajuns la un nivel la care face filosofia cinemaului, ramanand modest, adica nesigur ca limbajul cinematografic il ajuta prea mult, dar discursul lui ultra-epurat il face pe spectator sa caute singur explicatii, sa se duca hat departe si sa se creada taaare destept.

Modul uscat in care isi construieste cadrele, uneori cu dezinteres vadit fata de ce se vede pe ecran e un alt act de curaj pentru cineastul care stie ca trebuie sa fie in primul rand onest cu sine si sa arate spectatorului, cu toate riscurile, ceva care sa il reprezinte.

Cum o spune si titlul, atat prin aceea ca penduleaza intre doua variante, cat si prin ideea de metabolism ca proces viu – cinemaul e ceva intermediar, un mijloc, „ceva care merge undeva”, care curge ca la Heraclit, nefiind o opera definitiva.

Heraclit si Platon ￢ cel cu pestera „vazuta” si la endoscopie, erau influentele jurnalistului TV din „A fost sau n-a fost?”, iar Platon influenta prin ideile sale despre morala si „Politist, adjectiv”.

„Cand se lasa seara peste Bucuresti, eu ma uit la tine, dar vad ca nu esti”, canta Maria Raducanu. Versul ne spune mult mai multe dupa ce vedem filmul.

Trailer:

￢Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism￢ ￢ de Corneliu Porumboiu, cu: Bogdan Dumitrache, Diana Avramut, Mihaela Sarbu, Alexandru Papadopol, Alexandru Jitea. Premiera romaneasca 20 septembrie 2013.